Amenzile contravenţionale vor putea fi plătite într-un Cont unic deschis la Trezoreria Statului şi verificate mult mai uşor, după ce Guvernul a  aprobat un proiect de lege care stabileşte instituirea unui sistem electronic de evidenţă şi comunicare, ce va putea  fi accesat atât de către autorităţi, cât şi de către contribuabili. Sistemul va permite furnizarea în timp real a datelor despre amenzile datorate și despre plățile efectuate.

Astfel, proiectul de act normativ prevede o serie de măsuri punctuale cu scopul de a facilita plata amenzilor contravenționale:

  • amenzile vor putea fi plătite într-un Cont unic, deschis la Trezoreria Statului;
  • devine obligatorie folosirea Seriei de evidență unică a procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii;
  • se instituie Titlul de creanță electronic, cuprinzând datele din procesul verbal;
  • se instituie Sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice.

Prin aceste măsuri, contravenientul va putea achita în numerar amenzile aplicate prin procese verbale conținând seria unică de evidență, la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităților administrativ-teritoriale sau la alte entități abilitate, indiferent de domiciliul persoanei fizice sau de sediul persoanei juridice.

Este important de reţinut şi faptul că plătitorul NU va mai trebui să facă dovada plăţii către agentul constatator.

În plus, o modificare importantă adusă de proiectul de lege constă în majorarea termenului în care se poate achita jumătate din minimul amenzii, de la 48 de ore de la data înmânării sau comunicării procesului verbal, conform actualelor reglementări,  la 15 zile.

Conform informaţiilor furnizate de Executiv, mecanismul propus va putea fi utilizat în “sistem pilot” pentru amenzile contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule.

Legea va putea fi aplicată și pentru alte amenzi contravenționale de către organele din care fac parte agenții constatatori, pe măsura dezvoltării sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice și conectării la acesta.

Sursa: Guvernul României

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here