Comercianţii care apelează la practici incorecte vor primi amenzi duble, de până la 100.000 de lei, faţă de actualele valori reglementate prin lege, conform unui act normativ publicat ieri în Monitorul Oficial. Măsura urmează să intre în vigoare începând de sâmbătă, 14 martie 2015.

Amendara practicilor comerciale incorecte

Legea nr. 33/2015 aduce modificări asupra prevederilor legislative din domeniu, stabilind valori mai mari pentru sancţiunile contravenţionale acordate unităţilor care utilizează practici comerciale înşelătoare şi agresive, astfel:

  • amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, pentru practicile comerciale înşelătoare;
  • amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, pentru practicile comerciale agresive .

Menţionăm faptul că Legea nr. 363/2007 stabilea iniţial amenzi de la 5.000 lei la 50.000 lei, pentru toate practicile incorecte, indiferent de tipul acestora.

Ce sunt practicile comerciale înşelătoare? Exemple

Potrivit Legii nr. 363/2007, practicile comerciale înşelătoare pot fi:

  • acţiuni înşelătoare – conţin informaţii false, induc sau sunt susceptibile să inducă în eroare consumatorul mediu, determinându-l pe acesta să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o;
  • omisiuni înşelătoare – omit o informaţie esenţială necesară consumatorului, determinându-l pe acesta să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Ca exemple de practici comerciale înşelătoare, putem vorbi despre:

  • falsa afirmaţie că produsul poate vindeca boli, disfuncţii sau malformaţii;
  • afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau se va oferi un premiu în scopuri promoţionale, fără însă a acorda premiul promis sau un echivalent rezonabil;
  • descrierea unui produs ca fiind „gratis”, „fără costuri, dar consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului.

Ce sunt practicile comerciale agresive? Exemple

O practică comercială este considerată agresivă dacă aceasta limitează / este susceptibilă să limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hărţuire, constrângere, utilizarea forţei fizice sau influenţă nejustificată, determinând consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Ca exemple de practici comerciale agresive, legea menţionează:

  • solicitarea persistentă şi nedorită, prin telefonul, faxul, e-mail sau alte mijloace de comunicare la distanţă, pentru punerea în aplicare a unei obligaţii contractuale;
  • includerea într-o reclamă a unui îndemn direct adresat copiilor să cumpere produsele promovate sau să îşi convingă părinţii ori alţi adulţi să cumpere produsele promovate;
  • crearea falsei impresii consumatorului că a câştigat deja, va câştiga sau că, dacă va face un anumit lucru, va câştiga un premiu sau un alt beneficiu echivalent, când, în realitate:
    • nu există niciun premiu sau un alt beneficiu echivalent;
    • intrarea în posesia premiului / beneficiului echivalent este condiţionată de plata unei sume de bani ori de suportarea unui cost de către consumator.

Atenţie! Legea nr. 33/2015 intervine şi asupra OUG nr. 97/2001, stabilind clar faptul că este interzisă comercializarea alimentelor care au data-limită de consum şi/sau data durabilităţii minimale depăşite.

Ai nevoie de Legea nr. 363/2007 combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii? Poţi cumpăra actul la zi, în format .pdf, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here