Pe scurt, critica de neconstituţionalitate pe care o semnalăm pune în disciţie eficacitatea practică a reglementării prin care amenda contravenţională poate fi înlocuită, prin hotărâre judecătorească, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. Vedeţi mai jos argumente şi decizia CCR.

Judecătoria Sectorului 1 București – Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (3) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către instanța de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri prin care Direcția generală de impozite și taxe locale a Sectorului 1 București solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, aplicate printr-un număr de 422 de procese-verbale de constatare și sancționare a unor contravenții, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Motivare

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece reglementează o procedură judiciară care presupune aplicarea/înlocuirea de către instanță a unei sancțiuni, respectiv obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, care nu are o finalitate efectivă prin măsura executării silite, ci este lăsată în integralitate la latitudinea celui care a săvârșit fapta contravențională. Se menționează că singura sancțiune reglementată de lege pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care le are acesta în legătură cu prestarea unei activități în folosul comunității este cea prevăzută de art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, respectiv înlocuirea prestării unei activități în folosul comunității cu amendă, și care asigură executarea efectivă a acestei sancțiuni numai atunci când aceasta este stabilită alternativ cu sancțiunea amenzii și este aplicată direct prin procesul-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. Or, în situația specială reglementată de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sancționarea pecuniară a contravenientului pentru neîndeplinirea obligației este exclusă, prin ipoteză, întrucât înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității este condiționată de imposibilitatea executării silite a obligației bănești inițiale de plată a amenzii. Dacă instanța ar proceda la aplicarea unei noi amenzi, s-ar ajunge într-un cerc vicios, în care organele fiscale solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu prestarea unor activități în folosul comunității și, ulterior, s-ar ajunge la situația anterioară, deși contravenientul nu are bunuri sau venituri urmăribile. Astfel, amenda prevăzută de art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 nu este aplicabilă în situația în care obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității ar fi dispusă în temeiul art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 tocmai ca urmare a imposibilității executării sancțiunii amenzii.

Totodată, judecătoria arată că în situația particulară din cauza aflată pe rolul instanței de judecată debitorul obligației de plată a amenzilor contravenționale nu numai că nu are bunuri sau venituri urmăribile, dar nici domiciliul său nu este cunoscut, astfel încât eventuala obligație de prestare a unei activități în folosul comunității nu poate fi adusă la cunoștința efectivă a acestuia.

Prin urmare, autoarea criticii de neconstituăţionalitate apreciază că reglementarea legală nu conține sancțiuni eficiente și măsuri corespunzătoare astfel încât să fie dusă la îndeplinire o hotărâre judecătorească prin executare silită.

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Dispozițiile art. 9 alin. (3) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

(3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ- teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. […]

(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Decizia CCR

Curtea a respins, ca indamisibilă, critica de neconstituţionalitate, pentru motive din care reţinem următoarele.

– Soluționând un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin Decizia nr. 7/2010 a stabilit admisibilitatea cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

– Prin art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este reglementată o ipoteză juridică ce vizează situația contravenientului care a fost sancționat cu amendă și pe care însă nu a achitat-o, dar nici nu poate fi executat silit. Or, pentru o astfel de situație, considerând că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate, legiuitorul a instituit modalitatea alternativă de executare a sancțiunii amenzii, respectiv posibilitatea înlocuirii acesteia cu obligația de prestare a unei activități în folosul comunității.

– În speţa în cauză, instanța de judecată, prin excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, critică lipsa reglementărilor unor aspecte ce vizează modul de executare a sancțiunilor stabilite în baza Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, în coroborare cu alte acte normative, în speță fiind vorba de Ordonanța Guvernului nr. 55/2002.

– Față de această împrejurare, având în vedere faptul că motivarea excepției de neconstituționalitate vizează aspecte ce țin de eventuale omisiuni legislative sesizate în contextul procesului de interpretare și aplicare a normelor criticate, prin raportare la dispoziții legale cuprinse în legi distincte și aflate într-o conexiune relativă, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, “Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, iar în virtutea art. 61 din Constituție, Parlamentul este autoritatea legiuitoare.

Decizia nr. 411/2020 a CCR, pronunţată în data de 18 iunie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1178 din 4 decembrie 2020.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here