Alte detalii despre Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Maria Bălăşescu
07 februarie 2020 6 min read
OG nr. 6/2020 amână termenul de 15 martie 2020 pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice până la 25 mai 2020. În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv

OG nr. 6/2020 amână termenul de 15 martie 2020 pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice până la 25 mai 2020.  În  anul  2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv

1. În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 47 din 23 ianuarie 2020, a fost publicat Ordinul ANAF nr. 139/2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. Actul normativ își produce efecte de la 23 ianuarie 2020.
  • Prin Declarația unică, contribuabilii persoane fizice declară impozitul pe venit și contribuţiile sociale datorate. Amintim că ANAF a trecut de la sistemul de plăți anticipate la sistemul de autoimpunere începând cu anul 2018. Așadar, prin declarația unică, contribuabilul va realiza plata obligațiilor fiscale din declarația unică fără a mai primi o decizie de impunere.
  • Ordinul ANAF nr. 139/2020 reglementează modelul şi conţinutul formularului ,,Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice", precum și instrucțiunile de completare ale acesteia.
  • Declarația unică reglementată prin Ordinul ANAF nr. 139/2020, se utilizează de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2019, precum şi pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020.
  • Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.
  • Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
  • Veniturile necuprinse în declaraţia iniţială se declară prin depunerea unei declaraţii rectificative.
  • Persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat care realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligaţia declarării veniturilor şi depunerii declaraţiei.
2. Potrivit Ordinului ANAF nr. 139/2020, declaraţia se depune:
  • până la data de 15 martie inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum şi pentru declararea şi stabilirea contribuţiilor sociale datorate;
  • până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea declarării venitului realizat şi definitivării impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale;
  • până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancţiunea decăderii, în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.
3. Pentru anul 2020, Guvernul a instituit o amânarea a termenului de 15 martie pentru depunerea declarației unice până la 25 mai 2020. Astfel, prin Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 72 din 31 Ianuarie 2020, respectiv prin Ordonanța Guvernului nr. 6/28 Ianuarie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, Guvernul a decis prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuții sociale de la 15 martie 2020 până la 25 mai 2020. Actul normativ intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul oficial. Subliniem faptul că prorogarea termenului de depunere a declarației se aplică numai anului 2020. Textul art. V din OG nr. 6/2020 prevede următoarele: ,,(1) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declarației unice (..), se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv. (2) În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea, formularului 230 (..) se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv. (3)  În  anul  2020, termenul de 15  martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de  Codul fiscal, se prorogă până la  data  de 25 mai 2020 inclusiv., 4. Ca regulă generală, declaraţia unică se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/încheierii contractului între părţi, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice. Poate fi corectată de contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile actuale nu corespund celor din declaraţia depusă anterior, prin depunerea unei declaraţii rectificative. 5. Declarația unică se depune în format hârtie sau electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel:
  • în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.  Declaraţia se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului.  Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz;
  • prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:  prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV);  pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
Ai nevoie de OG nr. 6/2020? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI! comentarii    

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo