Familia despre care vorbim s-a adresat instanţelor de judecată într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative, respectiv anularea numărului de absențe înregistrate de fiul autorilor excepţiei, desfiinţarea preavizului şi a deciziei de exmatriculare şi a borderourilor de comunicare a absenţelor către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, precum şi anularea deciziilor de suspendare şi încetare a plăţii alocației pentru susţinerea familiei, acordată în temeiul Legii nr. 277/2010.

În instanţă – Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal – petenţii au redicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. În motivarea excepţiei de neconstituționalitate autorii acesteia au susţinut, în esenţă, că dispoziţiile de lege sunt discriminatorii şi abuzive, întrucât beneficiază de aceeaşi alocaţie atât familiile cu 4 copii, cât şi cele cu un număr mai mare, respectiv 11 copii, aşa cum este în prezenta cauză. Ca atare,au considerat că familiile cu un număr mai mare de 4 copii nu beneficiază de susţinerea statului, în condițiile Legii fundamentale.

Interesant de reţinut este şi faptul că, sesizând Curtea Constituţională, Tribunalul Dolj a apreciat ca întemeiată excepţia, având în vedere că dispoziţiile de lege contestate creează o inegalitate nejustificată între familiile cu 4 copii şi cele cu 5 sau mai mulţi copii, raportat la scopul Legii nr. 277/2010. Atât timp cât legea vizează instituirea acestei forme de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, limitarea acordării sprijinului în vederea asigurării unor condiţii mai bune doar pentru creşterea a 4 copii, din cei 11 pe care îi are familia vizată în cauză, este de natură a crea o situație discriminatorie în defavoarea atât a copiilor, cât şi a familiei. Ca atare, instanţa a apreciat ca neconstituțională soluţia legislativă de a se acorda aceeaşi indemnizaţie familiilor cu 4 copii, precum şi celor cu 11 copii, cuprinsă în art. 5 şi 6 din Legea nr. 277/2010.

Curtea Constituţională a constatat netemeinicia excepţiei invocate, pentru motive pe care le sintetizăm în continuare:

• Dreptul la alocaţia pentru sprijinirea familiei nu reprezintă un drept constituţional, care să fie prevăzut în Legea fundamentală, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege.
• principiul egalităţii în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
• În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context.
• Legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi pe cele stabilite prin legi.
• Indemnizaţia pentru creșterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine.

Curtea a respins, ca inadmisibilă excepţie de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 177/2017, publicată în Monitorul oficial nr. 545 din 11 iulie 2017.

Reluăm, în Documentarul de mai jos, prevederile din lege invocate în critica de neconstituţionalitate, cu menţiunea că, aşa cum a constatat CCR, autorilor criticii li se aplică numai situaţia prevăzută la art. 5 din lege, anume cea care priveşte familia “compusă din soţ, soţie şi copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună, conform art. 2 alin. (1) din lege. Art.6 din lege dispune alocaţia care se acordă pentru familia monoparentală, prevăzută la alineatul (2) al art. 2 din aceeaşi lege.