Excepţia de neconstituţionalitate pe care o semnalăm a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii adresate instanței de către părintele la care minorii locuiesc efectiv privind obligarea celuilalt părinte la restituirea alocației de stat încasate pentru aceștia.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 14 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:

“(1) Alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare.”

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat nu are în vedere și situația în care, deși copiii au fost încredințați unuia dintre părinți, locuiesc în fapt la celălalt părinte și li se acordă întreținere de către acesta. În atare situație, prin încasarea de către celălalt părinte a sumelor de bani al căror titular este numai minorul, se produce o încălcare a drepturilor copilului, deoarece, în loc ca aceste sume de bani destinate exclusiv nevoilor minorului să fie folosite în acest scop, ele sunt achitate părintelui care nu se ocupă efectiv de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia și folosește aceste sume de bani în scopuri proprii. Or, minorul care se află la domiciliul părintelui căruia nu i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească, dar care îi acordă întreținerea, nu poate beneficia de sumele de bani achitate de stat cu titlu de alocație primiți de părintele căruia i-a fost încredințat, dar care nu îi acordă întreținere. Indiferent de motivul pentru care copilul nu se află la părintele la care i s-a stabilit domiciliul conform unei hotărâri judecătorești, alocația de stat se cuvine minorilor și aceasta trebuie utilizată pentru întreținerea, îngrijirea și educarea acestora. Autorii excepției conchid în sensul că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât nu se pot bucura de drepturile lor consacrate prin Legea nr. 61/1993, care statuează expres că titular al dreptului la alocația de stat este copilul, iar nu părintele la care s-a stabilit domiciliul minorului printr-o hotărâre judecătorească.

Decizia motivată a CCR

– Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul, astfel cum prevede art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1993. Având în vedere lipsa capacității de exercițiu a acestuia sau, după caz, capacitatea de exercițiu restrânsă, textul de lege criticat reglementează un aspect de natură practică, referitor la încasarea sumelor de bani corespunzătoare alocației. Astfel, regula generală o reprezintă situația în care alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora. Teza a doua a textului criticat stabilește soluția pentru ipoteza în care părinții nu se înțeleg asupra acestui aspect, plata alocației urmând să se facă părintelui căruia i s-a încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza deciziei autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești. De asemenea, art. 4 alin. (2) din lege prevede că alocația de stat pentru copii se plătește și tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției, iar, potrivit art. 4 alin. (4), după împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocației de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviințarea reprezentantului său legal.

– Curtea observă că autorii excepției de neconstitutuționalitate pornesc în argumentarea criticii de neconstituționalitate de la împrejurarea că textul de lege supus controlului nu cuprinde și situația în care, deși copiii au fost încredințați unuia dintre părinți, locuiesc în fapt la celălalt părinte și li se acordă întreținere de către acesta. Curtea constată că, astfel formulată, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât vizează o omisiune legislativă, pe care instanța de contencios constituțional nu are competența de a o complini pe calea controlului de constituționalitate, ținând cont de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

– Se mai susține, totodată, că sunt încălcate drepturile fundamentale ale minorului care se află la domiciliul părintelui căruia nu i-a fost încredințat, dar care îi acordă întreținerea. Aceasta, deoarece copilul nu poate beneficia de sumele de bani achitate de stat cu titlu de alocație, care vor fi încasate de părintele căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească, dar care, în realitate, nu îi acordă întreținere. Curtea reține că motivarea pretinsei neconstituționalități a textului de lege criticat este bazată exclusiv pe situația concretă existentă în speță, fiind prezentată prin prisma unor aspecte de fapt, particulare, ale cauzei în care a fost ridicată excepția, care țin de aplicarea legii la situația în discuție și a căror clarificare revine instanței de judecată. În acest context, Curtea reamintește că aplicarea și interpretarea legii la cazuri punctuale reprezintă apanajul instanțelor judecătorești, neputând fi realizate prin intermediul controlului de constituționalitate.

Decizia nr. 345/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii – pronunţată în şedinţa din 16 iunie şi  publicată în Monitorul Oficial nr. 1082 din 16 noiembrie 2020

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here