Senatul va dezbate o propunere legislativă care prevede ca din alocaţia lunară de plasament, pe lângă drepturilor prevăzute de lege, furnizorii de servicii sociale să poată achita şi cheltuielile pentru utilităţi, precum, gaze, apă, electricitate sau combustibil, îngrijire socială şi pedagogică.

Legea prevede acum ca alocația să fie folosită strict pentru serviciile de educația, dar introducerea unor prevederi noi care să ofere o flexibilitate mai mare de a investi în copil alocaţia lunară de plasament, asigură, susțin inițiatorii proiectuui, servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului. Mai mult, parlamentarii cred ca lipsa acestor măsuri în definiția legii afectează în mod direct furnizorii privaţi de servicii sociale, precum cultele recunoscute de lege şi persoanele fizice autorizate, având în vedere că aceştia nu au alte surse de finanţare, astfel că se poate compromite funcţionalitatea lor.

Alineatul (1) al articolului 129 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, se modifică şi se completează după cum urmează:

„(1) Furnizorul de servicii sociale asigură pentru copii şi tineri, pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, materiale cultural-sportive, sume de bani pentru nevoi personale, îngrijire socială şi pedagogică, transport, condiţii adecvate de locuit, precum şi achitarea cheltuielilor pentru plata salariilor şi combustibil, şi pentm cheltuieli de întreţinere încălzire, apă caldă, energie electrică.”

După dezbaterile din Senat, pentru a modifica legea, este necesar ca proiectul să fier adoptat și în Camera Deputaților, forul decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here