Parlamentarii vor să includă alienarea parentală în textele de lege care se referă la divorțul familiilor cu copii. Alienarea parentală este, potrivit inițiatorilor, procesul prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, generează o situația în urma căreia copilul ajunge să aibă o relație disfuncțională cu celălalt părinte.

Motivele care stau la baza schimbărilor legislative în această privință sunt date de numărul mare de dispute judiciare între părinți cu privire la modalitatea de păstrare a relațiilor cu copiii, contribuțiile pentru asigurarea cheltuielilor copiilor și deciziile instanțelor în aceste cazuri:

“Se consideră că alienarea parentală încalcă majoritatea drepurilor recunoscute ale copilului, cu traume definitive și ireparabile asupra dezvoltării lui.”

Printre schimbările propuse, se numără obligația ca la fiecare dosar de dispunere a măsurilor pentru minori, în cadrul audierii celor care nu au împlinit 14 ani, să asiste un reprezentant al Direcției de Protecție a Copilului, care va face apoi un raport detaliat de expertiză, pe care magistrații îl vor lua în considerare.

Legea nr. 272/2004. După art. 2, se introduce art. 21, care va avea următorul cuprins:

„(3) În situația în care locuința copilului este stabilită la locuința părintelui alienator, instanța de judecată va dispune:

a) stabilirea în favoarea părintelui alienat a unui program de relații personale cu copilul ce va include, în mod obligatoriu, modalitățile prevăz la art. 18

b) consilierea psihologică a copilului și părintelui alienat ce va fi realizată de către direcția generală de asistență socială și protecție a copilului.”

Proiectul prevede și sancțiunile pentru părinții care nu respectă duratele de petrecere a timpului cu copilul, între 5% și 10% din venitul net lunar al acestuia pentru fiecare zi de întârziere în punerea în aplicare a dispozițiilor instanței.

Proiectul legislativ trebuie dezbătut mai întâi la Senat, apoi va merge pentru vot în Camera Deputaților, pentru forma finală.

Ai nevoie de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here