Deputaţii şi senatorii vor ca aleşii locali să nu îşi mai poată păstra mandatul dacă au fost condamnaţi pentru corupţie, chiar şi la o pedeapsă cu suspendare sau cu amendă penală. Legea stipulează acum ca doar în cazul unei pedepse cu executare, primarii, consilierii locali şi preşedinţii de Consilii Judeţene să îşi piardă mandatul.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali a mai fost dezbătută în Parlament, în 2014-2015, dar iniţiatorii nu au cerut avizul Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum prevede Legea nr. 317/2004 privind CSM, care spune, la art. 38 că “Plenul CSM avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti”.

În expunerea de motive, iniţiatorii argumentează că persoanele alese în funcţii publice şi care au săvârşit infracţiuni de corupţie sau de serviciu, nu trebuie să mai continue să îşi exercite funcţia, “sfidând alegătorii care s-au aşteptat ca aleşii lor să acţioneze în interes public şi nu contrar lui”.

Două articole din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, se modifică:

Art. 9, alin. (2), litera f) va avea următorul cuprins:

“f) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru vreuna din infracţiunile de corupţie sau de serviciu sau condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, pentru orice altă infracţiune.“

Art. 15, alin. (2), litera e) va avea următorul cuprins:

“e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru vreuna din infracţiunile de corupţie sau de serviciu sau condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, pentru orice altă infracţiune .“

Proiectul legislativ este în dezbatere publică la Camera Deputaţilor, dar Senatul va fi camera decizională.

Ai nevoie de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here