Alegerile locale din 5 iunie au reliefat, nu pentru prima dată, situații în care candidați aflați în cursul unor proceduri judiciare au câștigat alegerile și apoi au aflat, la câteva zile, că sunt condamnați definitiv, astfel că în localitățile respective trebuie reluat scrutinul. Senatorii vor lua în discuție o propunere legislativă care modifică cele trei legi ale statutului aleșilor local, astfel încât cei care se mai află în astfel de situații, să suporte costul scrutinului reluat.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali prevede ca, odată cu depunerea candidaturii, cei care vor să obțină votul cetățenilor să dea o declarație pe propria răspundere, în care să detalieze dacă sunt anchetați penal, dacă sunt în cursul unui proces penal sau într-o situație de incompatibilitate.
Inițiatorii proiectului spun că atât candidații independenți, cât și partidele sau alianțele din care aceștia fac parte trebuie să fie responsabili cu cheltuirea banului public, deoarece, în cazul unei condamnări definitive, suportarea pagubei trebuie să să fie făcută de cel din culpa căruia s-a produs.
După alineatul 4 al art. 47, se introduce alineat 4^1 care va avea următorul conținut:
„În situația în care candidatul la funcția publică de primar face obiectul unor proceduri judiciare penale ori se găsește în stare de incompatibilitate sau conflict de interese constatat de ANI, acesta va indica în declarația pe propria răspundere infracțiunile pentru care este urmărit penal și stadiul urmăririi penale/judecății și/sau obiectul constatărilor ANI, precum și angajamentul ca, în ipoteza în care finalizarea procedurii judiciare ar genera vacantarea funcției de primar, obținută în urma alegerilor, se obligă să suporte singur, în situația unei candidaturi independente sau în solidar cu partidul sau alianța politică sau electorală care îl propune, în situația în care este propus de un partid sau alianță politică sau electorală, toate costurile generate de organizarea algerilor anticipate.”
Inițiativa legislativă este în dezbatere la Senat, prima cameră sesizată.
Ai nevoie de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!