Legea venitului minim garantat, prin care se acordă ajutoare sociale suscită din nou interesul parlamentarilor, care sunt îngrijorați de numărul mare de cetățeni care apelează la această formă de venit, fără să își caute, în schimb, un loc de muncă.

Inițiativa legislativă a unor parlamentari ALDE, depusă la Senat, prevede încetarea acordării ajutorului social în cazul refuzului, de către beneficiar, al unui loc de muncă.

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive a proiectului, că sunt aproape 7 milioane de persoane beneficiare de ajutor social în România, conform datelor de la ministerul Muncii, unele având acest venit chiar și de 10 ani. “Statul nu ar trebui să mai încurajeze comoditatea celor care trăiesc din autoarele sociale, ci mai degrabă ar trebui să se implice în angajarea acestora”, mai argumentează parlamentarii care au inițiat proiectul legislativ.

În actuala formă a legii, refuzul, de 3 ori, al beneficiarului, de a se angaja, atrage suspendarea ajutorului social. Actul normativ inițiat prevede ca orice refuz de a intra legal în câmpul muncii, sau de a urma cursuri de formare profesională, să aibă ca efect încetarea acordării ajutorului social. De asemenea, nu se vor mai acorda ajutoare celor care muncesc la negru, ca să beneficieze și de suma acordată ca ajutor.

Art. 15 se completează cu alin. (1)^, iar alin. (6) și (7) vor avea următorul cuprins:
(1)^ Persoanele care se dovedesc a munci fără formă legală, își pierd dreptul de a primi ajutor social.
(6) Refuzul unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de munc atrage încetarea dreptului la ajutorul social.
(7) Refuzul unui loc de muncă oferit și/sau de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare rofesională conduce la încetarea dreptului la ajutorul social.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: OnlineMobileDesktop şi Cloud.

Mai mult, parlamentarii propun ca ajutoarele sociale să fie date doar dacă beneficiarii își achită impozitele.

Se introduce art. 16 ^ 1
Pentru menținerea dreptului la ajutor social, familiile și persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel puțin 6 luni, au obligația să își achite taxele și impozitele față de bugetul local pentru buurile pe care le dețin în proprietate, conform Legii nr. 571/2003 privind Codului fiscal.”

Un alt articol modificat este acordarea ajutorului social în cazul soților despărțiți, deoarece inițiatorii consideră că sunt numeroase cazurile în care beneficiarii lucrează în străinătate și acasă, în România, beneficiază de ajutor social.

La art. 20 indice 1, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) În cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componența familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul emite dispoziție de încetare a dreptului pe care o transmite directorului agenției teritoriale în vederea emiterii deciziei de încetare a plății ajutorului social și verifică cauzele care au generat această situație.

Proiectul legislativ este în dezbatere la Senat, care este prima cameră sesizată.

Ai nevoie de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI! 
comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here