Ajutor de urgenţă acordat de la Guvern
Conform art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, dar şi în alte situaţii stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Ajutoarele de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, elaborată de MMFPSPV, pe baza propunerilor întemeiate transmise de agenţiile teritoriale.
Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure.
Ancheta socială este efectuată de agenţia teritorială cu asistenţa personalului din serviciul public de asistenţă socială sau a persoanei/persoanelor desemnată/desemnate prin dispoziţie a primarului (art. 15 alin. (3) din normele metodologice).
Datele referitoare la familia sau persoana singură se înregistrează în formularul de anchetă socială potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 16. În situaţia în care se impune acordarea ajutorului de urgenţă în situaţii deosebite care afectează un număr mai mare de persoane, la efectuarea anchetei sociale se poate utiliza modelul prevăzut în anexa nr. 16a.
Ancheta socială este avizată de primar şi de prefect. Pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă agenţiile teritoriale transmit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială anchetele sociale efectuate, pe bază de borderou -- care cuprinde numele beneficiarului, adresa de domiciliu/reşedinţă, situaţia pentru care se propune ajutorul de urgenţă şi suma propusă cu titlu de ajutor de urgenţă.
Pe baza borderourilor primite, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială transmite MMFPSPV situaţia centralizatoare privind propunerile de ajutoare de urgenţă. De asemenea, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, la solicitarea MMFPSPV, are obligaţia de a prezenta acestuia anchetele sociale.
Ajutoarele de urgenţă se acordă pentru acoperirea nevoilor de bază ale familiei sau ale persoanei singure aflate în situaţiile prevăzute mai sus, în vederea susţinerii acestora.
Ajutoarele de urgenţă nu sunt supuse impozitului pe venit şi nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistenţă socială. Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor de urgenţă se suportă din bugetul de stat, prin MMFPSPV.
Ajutor de urgenţă acordat de primării
Primarii pot acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local.
Dispoziţia primarului de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea scrisă a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială efectuată de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, al compartimentului de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului comunei, oraşului, municipiului ori, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti, prin care se certifică situaţiile de necesitate sau, după caz, situaţiile deosebite în care se află familiile ori persoanele singure.
Posibilitatea acordării ambelor ajutoare
Familiile şi persoanele singure care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 28 din lege pot primi, pentru aceeaşi situaţie, ajutoare de urgenţă suportate atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul local, dacă acestea sunt acordate complementar în sensul în care fiecare ajutor acoperă altă parte din prejudiciul înregistrat.
Notă: Pentru mai multe detalii, a se vedea Legea nr. 416/2001 şi H.G. nr. 50/2011.
(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.
