Ordinul nr. 3020/2022 privind aprobarea Calendarului pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, şi în acest an elevii şi studenţii vor primi ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare. Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea calculatorului achiziţionat.
Beneficiare ale prevederilor prezentei legi sunt familiile cu elevi şi/sau studenţi ai învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii care au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 250 lei.
CALENDARUL pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare pentru anul 2022 poate fi consultat AICI.
Pentru obţinerea ajutorului aferent achiziţionării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, pe care o depun la unitatea/instituţia de învăţământ la care este înscris elevul/studentul.
Cererea va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte, tutore sau curator, după caz şi va fi însoţită de următoarele documente:
a)copie a certificatului de naştere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum şi a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;
b)copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
c)adeverinţă de la instituţiile de învăţământ/unităţile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalţi fraţi/surori;
d)acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.
La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii şi burselor sociale.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.