Ministerul Culturii a elaborat, în contextul pandemiei COVID-19, un pachet de măsuri financiare, sub forma unor scheme de ajutor de stat și de minimis, menite să sprijine sectorul cultural din România. 

Proiectul de OUG aflat în dezbatere prevede două scheme de ajutor de stat pentru domeniul cultural: ajutorul de minimis şi ajutor de stat (cadrul covid).

Beneficiarii eligibili pentru schema de minimis sunt cei care activează în următoarele domenii culturale:  artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu cultural, muzee, cultură scrisă, educație culturală.

Domenii conexe: activități suport pentru domeniile culturale – scenotehnică (lumini, sunet, video design), decoruri, rigging, booking, management tehnic, regie tehnică etc.

ATEŢIE: Nu sunt eligibile moda, design, jocuri video, editare fie in format tiparit fie in format electronic a ziarelor și revistelor.

Potrivit proiectului de ajutorul de minimis poate beneficia sectorul cultural independent – Societăți, ONG, PFA, ÎI, ÎF –  dar şi ARTIȘTI (persoane fizice, persoane juridice, prin intermediul Organismelor de gestiune colectivă și UAP).

Valoarea ajutorului de minimis prevăzută:

  • microgranturi în valoare de 2.000 euro pentru beneficiarii care au diferența din cifra de afaceri/venituri totale din anul 2020 comparativ cu anul 2019, rezultată din desfășurarea activităților eligibile aferente codurilor CAEN autorizate, conform Listei de coduri CAEN eligibile pentru schema de minimis, mai mică de 10.000 euro;
  • granturi în cuantum  de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților eligibile aferente codurilor CAEN autorizate, conform Listei de coduri CAEN eligibile pentru schema de minimis, în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro la nivel de întreprindere/întreprindere unică, pentru beneficiarii a căror diferență calculată conform bazei de calcul este mai mare sau egală cu 10.000 euro. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Taxa pe valoarea adăugată nu va fi inclusă în baza de calcul.

În ceea ce priveşte AJUTOR DE STAT (CADRUL COVID):

Domeniile culturale eligibile sunt artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu cultural, muzee, cultură scrisă, educație culturală.

Nu sunt eligibile moda, design, jocuri video, editare fie in format tiparit fie in format electronic a ziarelor și revistelor.

Proiectul stabileşte:

Granturi pentru organizatorii de festivaluri şi evenimente culturale

  • granturi în cuantum  de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 1.800.000 euro la nivel de întreprindere.
  • Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Taxa pe valoarea adăugată nu va fi inclusă în baza de calcul.

Granturi pentru librării

  • granturi în cuantum  de 20% din cifra de afaceri rezultată din vânzarea de carte înregistrată în 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 1.800.000 euro la nivel de întreprindere/întreprindere legată.
  • în cazul în care valoarea totala a solicitărilor eligibile  depășește bugetul alocat , fiecare beneficiar eligibil va primi pro rata din buget in funcție de ponderea sumei cu care este eligibil din totalul solicitărilor de finanțare eligibile in prezenta masura

Granturi pentru edituri

  • granturi în cuantum  de 20% din cifra de afaceri rezultată din vânzarea de carte înregistrată în 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 1.800.000 euro la nivel de întreprindere/întreprindere legată.
  • în cazul în care valoarea totala a solicitărilor eligibile  depășește bugetul alocat , fiecare beneficiar eligibil va primi pro rata din buget in funcție de ponderea sumei cu care este eligibil din totalul solicitărilor de finanțare eligibile din prezenta masura.
  • Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe. Taxa pe valoarea adăugată nu va fi inclusă în baza de calcul.

Măsura D: Granturi pentru cinematografe

Bugetul total al măsurii se stabilește prin calcularea unui cuantum de 20% din pierderea totală din cifra de afaceri aferentă vânzării de bilete în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Beneficiarii vor primi un procent din buget care corespunde ponderii numărului de ecrane deținute la data acordării finanțării din total număr de ecrane din România (conform date CNC).

Proiectul poate fi consultat AICI

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.  

 

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici