Pensionarii din zonele necooperativizate ar putea beneficia de ajutoare sociale, chiar dacă au bunuri în proprietate. Parlamentari vor decide asupra unui proiect legislativ care prevede ca aceşti vârstnici să poată primi ajutor social dacă au vârsta de pensionare şi nu beneficiază de o altă formă de asigurări sociale.

Iniţiatorii susţin că, în ţara noastră, există aproximativ 10.000 de astfel de persoane, care trăiesc în localităţi necooperativizate în timpul regimului comunist, aşadar nu au acea pensie de la colectiv.

Ei au lucrat doar în propria gospodărie şi au fost obligaţi să încheie cu statul contracte de livrare pentru animale sau produse, la preţuri modice, iar acum nu au niciun venit, deşi au împlinit vârsta de pensionare.

Nici de venitul minim garantat nu pot beneficia, deoarece au în proprietate bunuri, iar legea interzice măsura acestui ajutor pentru persoanele care deţin imobile sau terenuri în proprietate.

Propunerea legislativă pentru completarea art.8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat vizează modificarea unui singur articol. După alineatul (2) al articolului 8 din Legea nr. 416/2016 privind venitul mimim garantat, se introduce un nou alineat (21), care va avea următorul cuprins:

“Art. 8 – (21) persoanele din zonele necooperativizate, care au vârsta standard de pensionare, şi care nu beneficiază de prestaţii dintr-un sistem de asigurări sociale.”

Impactul bugetar  pentru cele 10.000 de persoane care s-ar încadra în aceste condiţii şi ar primi lunar câte 450 de lei, este, potrivit proiectului legislativ, de 54 de milioane de lei anual. Iniţiativa legislativă va fi dezbătută mai întâi în Senat, şi ca să se modifice legea, trebuie adoptată apoi şi în Camera Deputaţilor.

Ai nevoie de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Mai analfabetilor ;pai sunt pensionari (si atunci ce cauta ajutorul social) sau urmeaza sa devina posesori de ajutoare social (pe care si asa il primesc de la primarii ,dar voi va bagati in seama din incultura ) si in nici un caz pensionari ! Voi vreti sa distrugeti cu orice pret fenomenul planetar -pensia ,continuand marsavia lui boc care a bagat in sistemul de pensii ajutoarele celor 1 800 000 de babe ce nu au lucrat niciodata ,ajutoarele celor 450 000 de fosti ceapisti,si sitemul apararii si siguranteu nationale permanatizand o gaura de cateva miliarde de euro permanenta in fondul de pensii ??????????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here