Ordonanţa de urgenţă nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru este în vigoare de la 15 aprilie 2022.
Preţul contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru, aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii/lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente/reparaţiilor capitale finanţate, integral sau parţial, din fonduri publice aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se ajustează, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru a ţine seama de orice creştere sau diminuare a costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractelor.
Prevederile sunt aplicabile contractelor de achiziţie publică, contractelor sectoriale, contractelor de concesiune, acordurilor – cadru, aferente obiectivelor, proiectelor de investiţii, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente, reparaţiilor capitale finanţate, integral sau parţial, din fonduri publice, contractelor/acordurilor – cadru care includ dotări şi/sau utilaje şi echipamente tehnologice şi funcţionale necesare realizării lucrărilor aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică:
a) contractelor de achiziţie publică/sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile;
b) procedurilor de atribuire aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate, pentru care ajustările de preţ se realizează după aprobarea de către structurile de specialitate NATO, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate, cu modificările şi completările ulterioare.
Ajustarea stabilită conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, până la finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii/lucrărilor prevăzute în acordurile-cadru/lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente/reparaţiilor capitale şi efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepţiei, până la furnizarea integrală şi recepţionarea produselor achiziţionate, conform prevederilor contractuale, şi, respectiv, până la recepţionarea documentaţiilor tehnicoeconomice aferente serviciilor de proiectare studii de fezabilitate şi/sau proiecte tehnice, care includ şi studiul geotehnic, pentru infrastructura de transport de interes naţional, potrivit prevederilor contractuale, ca urmare a unei solicitări justificate din partea contractantului.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.