Înalta Curte de Casație și Justiție (Î.C.C.J.) a stabilit că, pentru reținerea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prevăzută de art. 219¹ din Codul penal, nu este necesar ca fapta să fi fost comisă în scopul obținerii unei satisfacții sexuale.

Această interpretare vine ca urmare a sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în cadrul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

 

În concret, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Î.C.C.J., prin Decizia nr. 189/2025, a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 2191 alin. (1), (12) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale?” şi a stabilit că:

În cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1), alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.

 

Hotărârea ÎCCJ: scopul satisfacției sexuale nu este o condiție esențială

Înalta Curte a concluzionat că, în cazul agresiunii sexuale asupra unui minor, tipicitatea infracțiunii nu depinde de scopul urmărit de făptuitor, ci de fapta în sine – adică de existența unui act de natură sexuală (altul decât penetrarea, care ar atrage încadrarea juridică la viol), comis asupra unui minor sub 16 ani.

Astfel, indiferent dacă autorul faptei a urmărit sau nu obținerea unei plăceri sau excitații sexuale, agresiunea sexuală rămâne incriminabilă dacă este îndeplinit elementul material, iar victima este minoră.

Argumentele ÎCCJ și poziția Institutului Național al Magistraturii

Potrivit opiniei acceptate de completul ICCJ, agresiunea sexuală trebuie recunoscută chiar și atunci când scopul autorului nu este sexual, ci de pildă, de a umili, pedepsi sau produce suferință victimei.

Dacă s-ar impune condiția dovedirii intenției de a obține satisfacție sexuală, numeroase acte grave de încălcare a libertății sexuale a minorilor ar rămâne în afara sferei penale, ceea ce ar reprezenta o lacună legislativă inacceptabilă în protejarea minorilor.

Această poziție este susținută și de reglementarea deja existentă în Codul penal, unde săvârșirea faptei în scopul producerii de materiale pornografice este calificată drept o variantă agravată, ceea ce implică faptul că nu toate formele de agresiune sexuală presupun un scop sexual.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a subliniat că, pentru reținerea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, esențială este lezarea libertății și integrității sexuale a victimei, iar motivația făptuitorului – respectiv urmărirea obținerii unei satisfacții sexuale – nu reprezintă un criteriu determinant. S-ar ajunge altfel la concluzii absurde, în care faptele comise de persoane incapabile, fizic sau psihic, să experimenteze o satisfacție sexuală (cum ar fi în cazuri de impotență sau frigiditate) sau cele comise cu alte scopuri ilicite, precum umilirea, pedepsirea sau torturarea victimei, ar fi excluse din sfera incriminării.

Prin urmare, criteriul de analiză trebuie să rămână aptitudinea obiectivă a actului de a leza libertatea sau integritatea sexuală a minorului. Se are în vedere impactul real și profund al acestor fapte asupra dezvoltării psihoemoționale a copilului, având în vedere că astfel de traume pot produce efecte grave și pe termen lung.

Totodată, Înalta Curte a arătat că scopul satisfacerii sexuale nu este relevant nici din perspectiva conținutului obiectiv, nici din cea a conținutului subiectiv al infracțiunii. Este suficient ca făptuitorul să fi acționat cu intenție, fie directă, fie indirectă, acceptând posibilitatea lezării libertății sexuale a victimei. Așadar, pentru existența infracțiunii, este irelevant dacă autorul a urmărit sau nu satisfacerea unei dorințe sexuale proprii – ceea ce contează este acceptarea sau urmărirea atingerii drepturilor sexuale ale minorului.

 

Aspecte legale și modificări recente ale Codului penal

Infracțiunea de „agresiune sexuală asupra unui minor” a fost introdusă prin Legea nr. 217/2023, în vigoare din 1 ianuarie 2024, ca parte a unui pachet legislativ mai larg de reformă a infracțiunilor contra libertății sexuale. Legea a introdus și infracțiunea distinctă de viol asupra unui minor (art. 218¹) și a abrogat vechile dispoziții privind actul sexual cu un minor (art. 220) și coruperea sexuală a minorilor (art. 221 alin. 1-2, 5-6).

Noua reglementare distinge clar între:

• Violul asupra minorului, care presupune un act de penetrare;
• Agresiunea sexuală asupra minorului, care vizează alte acte cu caracter sexual, ce implică un contact fizic dar nu presupun penetrare.

Importanța deciziei și efectele sale

Decizia ÎCCJ este obligatorie pentru instanțele din România de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv din 4 iunie 2025, conform art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Aceasta contribuie la o uniformizare a practicii judiciare și asigură o mai bună protecție juridică minorilor, clarificând că elementul scopului satisfacției sexuale nu este relevant pentru existența infracțiunii.

Mai mult, se evidențiază o schimbare de paradigmă: accentul nu mai cade pe motivația făptuitorului, ci pe fapta obiectivă și impactul asupra victimei, în special atunci când aceasta este un minor, cu vulnerabilități majore.

Dispozițiile legale relevante

Codul penal:
Art. 219 ind. 1. - Agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor (paragraful a fost introdus în ianuarie 2024 prin Legea nr. 217/2023)

(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(...)

(12) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra unui minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(...)

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:

a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, de o situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;

(...) maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.