În urmă cu puţin timp a fost publicată, în Monitorul Oficial, Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2015 prin care se stabileşte fiscalizarea bacşişului, însă în cadrul actului normativ nu sunt menţionate şi cotele de impozitare, aşa cum au fost anunţate de către Guvern, săptămâna trecută.
OUG nr. 8/2015 aduce modificări asupra OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi prevede că bacşişul va fi trecut pe un bon fiscal separat, rămânând la latitudinea firmelor dacă îl păstrează sau îl distribuie angajaţilor.
Ce este considerat bacşis?
Bacşişul reprezintă orice sumă de bani oferită voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate, precum şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar. Se interzice condiționarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacșișului.
Bacşişul, trecut pe un bon fiscal separat
Potrivit noilor reglementări, operatorul economic va avea obligația marcării bacșișului pe un bon fiscal distinct, însă va putea opta dacă bacşisul înregistrat fiscal şi contabil rămâne la dispoziţia sa, ori se distribuie salariaţilor, potrivit unui regulament propriu de ordine interioară. Acest regulament va fi păstrat lângă casa de marcat pentru a putea fi prezentat în cazul unui control.
Ordonanţa stabileşte şi că sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitate la alte venituri, iar sumele distribuite salariaţilor se înregistrează pe seama cheltuielilor, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Atenţie! OUG nr. 8/2015 introduce şi obligaţia operatorilor economici de a întocmi documente justificative atât pentru sumele introduse, cât şi pentru sumele extrase din unitate, altele decât:
- cele pentru care s-a emis bon fiscal;
- cele menţionare în registrul special;
- cele utilizate pentru acordarea restului.
Impozitarea bacşişului – cotele specificate de Guvern nu sunt menţionate în ordonanţă
În cadrul declaraţiilor de presă susţinute de Executiv săptămâna trecută, după aprobarea proiectului de act normativ, acesta a precizat că bacșișul primit se va impozita astfel:
- dacă bacşişul NU se împarte la angajaţi – impozitare ca profit al operatorului economic, cu 16% sau 3% în cazul microîntreprinderilor;
- dacă bacşişul se împarte la angajaţi – impozitarea la nivelul angajatului cu 16%, impozit pe venit din alte surse, prin reţinere la sursă. Pentru bacşis nu vor fi oprite TVA şi contribuţii sociale.
Atenţie! Actul normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial nu include şi aceste prevederi.
Atenţie la sumele de bani pe care le au angajaţii asupra lor!
În plus, angajaţii vor trebui să declare la începutul programului de lucru, sumele pe care le deţin la ei, acestea urmând a fi notate într-un registru de bani personali. Operatorii economici care nu vor înregistra banii personali ai angajaţilor vor fi sancţionaţi, începând cu 8 mai, cu amendă de 9.000 lei.
Modelul, conţinutul registrului de bani personali, precum şi procedura de înregistrare a acestuia la organul fiscal urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
De asemenea, angajații vor fi obligaţi să prezinte, la solicitarea organelor de control, sumele de bani aflate asupra lor, atunci când se află în incinta unde își desfășoară activitatea și în timpul programului de lucru. Cei care refuză să prezinte aceste sume de bani vor primi, tot din 8 mai, amenzi de 1.250 de lei.
(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.