Legea nr. 29/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată în Monitorul Oficial.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2020 se reduce cu 20 de ani vârsta standard de pensionare pentru anumite categorii de persoane care au lucrat în subteran.

Se instituie, astfel, dreptul de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru persoanele care au desfăşurat activităţi miniere în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Sunt vizate următoarele domenii: domeniul prospecţiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării şi închiderii minelor, din cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice.

Persoanele vizate trebuie să aibă un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, realizat în aceste activităţi.

Aceste categorii de activități au fost încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Tocmai de aceea, aceste persoane au fost înscrise la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor de pensionare, în raport de perioadele lucrate în grupa I de muncă.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here