Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice anunţă potenţialii solicitanţi de finanţare că următoarele criterii privind eligibilitatea unui proiect component al unei cereri de finanţare se interpretează astfel:
* Criteriul din Ghidul solicitantului privind întocmirea unui tabel cu toţi proprietarii din bloc din care să rezulte rata de co-finanţare aplicabilă asociaţiei de proprietari din bloc, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile-proprietari din bloc au un venit net lunar mediu de familie sub unul din pragurile de, respectiv, 150, 350 sau 500 euro. Din tabel trebuie să rezulte acordul obligatoriu din partea a 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente destinate locuirii pentru lucrările de intervenţii propuse prin proiect.
Nota de clarificare a AMPOR precizează că ponderea de 2/3 se referă strict la totalul proprietarilor de apartamente destinate locuirii care trebuie să-şi exprime acordul, şi nu la totalul proprietarilor din bloc, cu excepţia:
- situaţiilor ce presupun intervenţii în toate apartamentele (lucrări din categoria B, litera g – respectiv „montarea robinetelor cu cap termostatic la radiatoare și a robinetelor de presiune diferențială la baza coloanelor de încălzire”) când este necesar acordul tuturor proprietarilor, respectiv;
- a apartamentelor şi spaţiilor cu alta destinaţie decât cea de locuinţă din bloc, când este necesar acordul tuturor proprietarilor acestor spaţii.
* Criteriul prezentat în Ghidul Solicitantului, secţiunea II.1.2, pag. 16, punctul 5): Este prezentată Hotararea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, prin care se aprobă participarea la programul de reabilitare termică a blocului, indicatorii tehnico-economici ai proiectului – faza Proiect Tehnic, intervenţiile/măsurile de reabilitare energetică a blocului, cota de cofinanţare şi valoarea contribuţiei asociaţiei de proprietari – faza Proiect Tehnic, cu menţionarea în clar a încadrării sub unul din pragurile stabilite în Ghidul solicitantului (150 Euro, 350 Euro sau 500 Euro), în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile-proprietari din clădire au un venit mediu net lunar pe membru de familie sub acest prag.
Nota AMPOR precizează că Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, prin care se aprobă participarea, se vor lua conform Art. 131 alin. (4) din O.U.G. nr 63/2012 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr 18/2009, potrivit căruia “Pentru a putea accede la acest program de finanţare, hotărârile asociaţiei de proprietari, de a mandata autoritatea publică locală în vederea realizării activităţilor/lucrărilor de intervenţie prevăzute la alin. (1), precum şi cea cu privire la cota contribuţiei fiecărui proprietar la fondul de reparaţii, trebuie luate cu votul tuturor membrilor asociaţiei de proprietari.”
Conform prevederilor art. 5, alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, asociaţia de proprietari se înfiinţează prin acordul scris a cel puţin jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor şi spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, din cadrul unei clădiri.
Astfel, în asociaţia de proprietari pot sau nu să fie membri toţi proprietarii de apartamente destinate locuirii. Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, prin care se aprobă participarea, trebuie luată cu votul tuturor membrilor asociaţiei de proprietari. Votul tuturor se refera la cvorum, si nu la acordul tuturor (acordul trebuie sa fie conform Legii nr. 230/2007, respectiv votul se decide cu majoritate simplă, adică 50% +1).
Pentru a îndeplini condiţia de mai sus, solicitanţii pot face uz de prevederile legale în vigoare. Conform art. 25, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, proprietarul poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarul în numele căruia votează.
AMPOR ţine să informeze, totodată, că se lucrează la amendamente la O.U.G. nr 63/2012, unul dintre acestea fiind tocmai modul de luare a hotărârii in asociaţia de proprietari, prevăzut la art. 131, alin (4) (respectiv să se facă în baza Legii nr. 230/2007). În acest moment, prevederile O.U.G. nr 63/2012 sunt în vigoare şi se aplică în mod corespunzător.
In Ghidul solicitantului este prevăzut că venitul mediu lunar net pe membru de familie se calculează ca medie aritmetică a veniturilor nete ale membrilor familiei proprietarului, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare la ADR, din care se vor exclude: alocaţii de stat pentru copii, burse de studii si sociale sau alte subvenţii pentru elevi acordate în baza unor acte normative.
Excepţie fac cererile de finanţare depuse în intervalul ianuarie – aprilie 2013, interval în care nu sunt disponibile fişele fiscale pentru anul 2012; în acest caz, se pot folosi veniturile din anul 2011 şi cursul de schimb mediu anual al BNR pentru euro, aferent anului calendaristic 2012.
Tot în Ghidul Solicitantului este prevăzut faptul că solicitarea de documente-suport (doveditoare ale veniturilor membrilor familiilor proprietarilor, precum fişe fiscale, taloane de pensie etc.) este responsabilitatea unităţii administrativ-teritoriale, acesta păstrând aceste documente suport la dosarul proiectului (nu se vor include ca anexă la cererea de finanţare).
***
Faţă de precizările din această Notă, să mai adăugăm că:
* Proiectele de izolare termică se încadrează în domeniul major de intervenţie 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe”, din cadrul axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere ” a Programului Operaţional Regional 2007-2013.
* Actul normativ de bază este dat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial nr. 155/2009, aprobată prin Legea nr. 158/2011 (M.Of. nr. 503/2011) şi având Norma metodologică de aplicare publicată în Monitorul oficial nr. 194/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
* Potrivit Ghidului solicitantului, ratele de co-finanţare ale autorităţilor publice locale şi asociaţiilor de proprietari (privind cheltuielile eligibile) vor fi modulate în funcţie de proporţia în clădire a familiilor cu venituri reduse:
- 30% contribuţia unităţii administrativ teritoriale (UAT) şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari (AP), în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile-proprietari (de apartamente-locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 150 Euro;
- 20% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile-proprietari (de apartamente-locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 Euro;
- 10% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 30% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile-proprietari (de apartamente-locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 500 Euro.