Camera Deputaţilor a respins, în ședința din 2 februarie, proiectul de lege privind acordarea tichetelor de masă salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic ca urmare a decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă. Senatul adoptase acestg proiect în iunie anul trecut, astfel că respingerea lui de către Camera Deputaților, forul decisional, este definitivă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea tichetelor de masă salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic ca urmare a decretării stării de alertă sau stării de urgenţă, atât pe durata, cât şi ulterior acestora, prin instituirea unor derogări de la prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii.

Iniţiativa legislativă prevedea ca angajatorii să poată acorda tichete de masă angajaţilor ale căror contracte de muncă sunt suspendate ca urmare a instituirii stării de asediu sau stării de urgenţă.

„Salariaţii vor primi tichete de masă exclusiv pe suport electronic. Prevederile se vor aplica atât pe perioada stării de asediu sau de urgenţă, cât şi ulterior încetării acesteia, dacă angajatorul trebuie să aplice măsura şomajului tehnic”, conform propunerii de lege.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here