14 Noiembrie, 2019

Acciza la ţigări va fi redusă începând cu luna aprilie

În Monitorul Oficial nr. 129/2015 a fost publicat Ordinul MFP nr. 166/2015 prin care se stabileşte, pentru prima dată în ultimii ani, reducerea accizei la ţigări.

Amintim faptul că acciza la țigări este formată din două componente:

  • acciza ad valorem; 
  • acciza specifică.

Acciza ad valorem reprezintă o sumă de plată egală cu procentul de 14% din prețul de vânzare al țigărilor cu amănuntul, preț pe care producătorul/importatorul are obligația să îl notifice autorității fiscale. La ora actuală, acest procent rămâne neschimbat.

A doua componentă a accizei este acciza specifică, acciză calculată ca sumă de plată pentru un număr de 1.000 țigarete.

Actul normativ analizat astăzi reduce acciza specifică pentru 1.000 țigarete de la suma de 412,02 lei, la suma de 314,68 lei, măsura urmând a se aplica cu data de 1 aprilie.

ATENŢIE! La buget se datorează suma celor două componente.  

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Adrian Benţa

Adrian Benta este membru al Camerei Consultanților Fiscali (2007), auditor financiar stagiar, membru CAFR (2010). Are o experienţă de peste 13 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalitatea societăţii comerciale şi conduce un cabinet propriu de consultanţă fiscală. Contact: adrian@bentaconsult.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu