17 Noiembrie, 2019

Accesul la informațiile de interes public: termene legale pentru răspuns la solicitări

Continuăm să prezentăm hotărâri ale instanţelor de judecată, preluate din jurisprudenţa selectată de Indaco Lege5, în intenţia de a pune în evidenţă problemele invocate în temeiul acestei legi.

În acest material, practica instanţelor priveşte termenele în care autorităţile publice sunt obligate să răspundă la solicitări. 

Reglementarea legală 

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor. 

Practică judecătorească 

Hotărârea de mai jos ridică mai multe chestiuni, pe lângă cea legată de nerespectarea termenelor de răspuns. Titlurile, sublinierile şi omisiunile din text – cu scopul de a reţine esenţa problemelor – ne aparţin (E.S.) 

Acces la informaţii în format electronic. […] Instanța constată că pârâții nu au respectat termenul de 5 zile pentru a răspunde solicitării reclamantului având în vedere că acest a solicita informații care se comunică din oficiu, totodată instanța apreciază că răspunsul prin care se indică site-ul unde reclamantul ar trebui să găsească informațiile căutate constituie un refuz de comunicare, autoritatea având obligația de a indica sursa, respectiv link-ul direct către informația solicitată iar nu navigarea prin site-ul web și găsirea unei informații.

În orice caz, pârâții au nerespectat și termenul de drept comun prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 potrivit căruia Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile, având în vedere că nu a existat nicio comunicare prealabilă iar răspunsul oferit reclamantului a fost un refuz implicit de a comunica informațiile solicitate.

Mai constată instanța că reclamantului nu i-a fost comunicat nici numărul de înregistrare al cererii deși solicitase în mod explicit aceasta. 

Regimul documentelor din arhiva naţională. Instanța mai constată că domeniul de aplicare al Legii nr. 16/1996 se referă la modalitatea de păstrare și gestionare a documentelor creatorilor de documente și nicidecum cu privire la obligația punere la dispoziție a informațiilor de interes public, astfel domeniul de reglementare la celor două legi privesc relații sociale distincte.

În mod eronat pârâții invocă prevederile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 16/1996 potrivit cărora: (1) Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României pot fi folosite pentru: cercetare științifică, rezolvarea unor lucrări administrative, informări, acțiuni educative, elaborarea de publicații și eliberarea de copii, extrase și certificate. (2) Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României pot fi consultate, la cerere, de către cetățeni români și străini, după 30 de ani de la crearea lor. Pentru documentele la care nu s-a împlinit acest termen, cercetarea se poate face numai cu aprobarea conducerii unității creatoare sau deținătoare; întrucât se referă la documentele din Fondul Arhivistic Naţional care este definit de art. 2 din lege astfel : Prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, în sensul prezentei legi, se înțelege: acte oficiale și particulare, diplomatice și consulare, memorii, manuscrise, proclamații, chemări, afișe, planuri, schițe, hărți, pelicule cinematografice și alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum și înregistrări foto, video, audio și informatice, cu valoare istorică, realizate în țară sau de către creatori români în străinătate.

Instanța reține că informațiile de interes public menționate de lege nu sunt conținute de documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, în orice caz acest aspect este irelevant având în vedere că Legea nr. 544/2001 nu prevede un asemenea termen. Instanța reamintește că, în România dreptul unei persoane de a avea acces la informațiile publice este un principiu de rang constituțional astfel cum prevede art. 31 din Constituția României iar la nivel infraconstituțional, exercitarea acestui drept este prevăzută de Legea nr. 544/2001, instanța analizând exclusiv instituțiile juridice prevăzute de acest act normativ, care nu prevede niciun termen de păstrare al informațiilor obligatoriu a fi comunicate din oficiu.

În mod similar este concepută și obligația de informare prevăzută de Legea 52/2003 în care nu este prevăzut niciun termen, ori aceasta nu este o lacună legislativă ci denotă obligația de păstrare pe un termen foarte lung. 

Invocarea dificultăţilor de stocare a informaţiilor în format digital. Instanța nu poate accepta nici ipoteza inconvenienței ori dificultății de stocare a informațiilor în format digital întrucât exercitarea unui drept conferit de Constituția României nu poate fi limitat prin prisma unor considerente pur tehnice și care, în orice caz, depind de voința unilaterală a autorității publice.

Pentru considerentele anterior expuse instanța va obliga pârâții să comunice în integralitate toate informațiile de interes public astfel cum au fost solicitate de către reclamant […] cu privire la întreg intervalul solicitat.

În temeiul art. 18 alin. (6) din legea nr.554/2004, instanța consideră că un termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri este suficient pentru a acorda pârâtului posibilitatea comunicării informațiile de interes public solicitate de reclamantă . 

Daune morale. În ceea ce privește acordarea daunelor morale acestea reprezintă o modalitate de reparare a unui prejudiciu nepatrimonial ca urmare a săvârșirii de către autoritatea publică a unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea obligațiilor legale.

Conform art. 1349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligație răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, potrivit art. 1357 C .civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Prin urmare, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.

Instanța constată că pârâta a comis o faptă ilicită prin refuzul de comunicare către reclamant a informațiilor publice care rezultă din activitatea sa.

Instanța constată că și criteriul vinovăției este îndeplinit în cauză, întrucât pârâta, în calitate de autoritate publică avea obligația de a cunoaște și îndeplini întocmai obligațiile prevăzute în sarcina sa de către Legea nr. 544/2001.

Conform art. 1381 alin. (1) C. civ., Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. Art. 1385 alin. (1) C. civ.: Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Instanța constată că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 au incidență în cauză sub aspectul reparării prejudiciului nepatrimonial

Conform art. 252 C. civ., Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.

Conform art. 253 alin. (4) C. civ. De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive.

În ceea ce privește prejudiciul nepatrimonial instanța constată că, și acest element al răspunderii este întocmit și justificat de atitudinea pârâtei (lipsă text) doar că nu a respectat termenele prevăzute de lege dar a depus efortul de a răspunde reclamantului printr-un non răspuns , astfel constituie un prejudiciu nepatrimonial suferința psihică ce rezultă din acest refuz nejustificat al pârâtei de a-și îndeplini obligațiile legale și stresul din parcurgerea unui demers judiciar precum și timpul pe care îl alocă acestei activități din timpul său liber.

[…]

Apreciind că și legătura de cauzalitate este îndeplinită, rezultând din materialitatea faptei, instanța va admite în parte acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei.

[…]

Tribunalul BUCUREŞTI: Hotărâre nr. 6219/2019 din 01/10/2019 – Contencios administrativ şi fiscal – comunicare informaţii de interes public (Legea nr. 544/2001) 

Note LegeStart 

- Legea nr. 16/1996 este Legea Arhivelor Naţionale şi a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 293/2014. – Legea nr. 52/2003 – Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial nr. 749/2014

- Legea nr. 544/2001:

Art. 22. -

(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4) Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă.

(5) Atât plângerea, cât și recursul se judecă în instanță, în procedură de urgență, și sunt scutite de taxă de timbru.

Ai nevoie de Legea nr. 544/2001? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu