Accesul la datele personale, în discuţie la Curtea Europeană de Justiţie

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost solicitată să precizeze dacă regimurile naţionale care impun furnizorilor o obligaţie generală de păstrare a datelor sunt compatibile cu dreptul Uniunii (în mod special cu Directiva „viaţa privată şi comunicaţiile electronice”) şi cu anumite dispoziţii ale Cartei drepturilor fundamentale a UE. 

Intervenţia la CJUE a fost, de fapt, o trimitere preliminară, adresată de instanţe naţionale care aveau de soluţionat acţiuni împotriva regimului britanic de păstrare a datelor care permite ministrului de interne să oblige operatorii de telecomunicaţii publice să păstreze toate datele referitoare la comunicaţii pentru o durată maximă de 12 luni, subînţelegându-se că este exclusă păstrarea conţinutului acestor comunicaţii. 

Despre ce fel de date personale vorbim?

Cauzele respective fiind de resortul dreptului suedez şi britanic, o primă clarificare priveşte categoriile de date care fac obiectul obligaţiilor generale de păstrare impuse în Suedia şi în Regatul Unit. Este vorba despre date care permit identificarea şi localizarea sursei şi a destinaţiei informaţiei, datele referitoare la data, ora şi durata comunicării, precum şi datele care permit să se determine tipul comunicării şi tipul de material utilizat. Atât în Suedia, cât şi în Regatul Unit, conţinutul comunicărilor nu face obiectul acestei obligaţii de păstrare.

Înainte de pronunţarea Curţii au fost formulate concluzii din partea avocatului general, care urmează să fie consultate de CJUE în vederea pronunţării. 

Care ar trebui să fie orientările instanţelor naţionale?

Avocatul general consideră că o obligaţie generală de păstrare a datelor poate fi compatibilă cu dreptul Uniunii. Utilizarea de către statele membre a posibilităţii de a impune o asemenea obligaţie este subordonată însă respectării unor cerinţe stricte. Este de competenţa instanţelor naţionale să verifice dacă aceste cerinţe sunt îndeplinite, în lumina tuturor caracteristicilor pertinente ale regimurilor naţionale.

În primul rând, obligaţia generală de păstrare şi garanţiile care o însoţesc, trebuie să fie prevăzute de dispoziţii cu putere de lege sau norme administrative, având caracter accesibil, previzibil şi de protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

În al doilea rând, obligaţia trebuie să respecte conţinutul esenţial al dreptului la viaţă privată, precum şi al dreptului la protecţia datelor cu caracter personal prevăzute de cartă.

În al treilea rând, avocatul general aminteşte că dreptul Uniunii impune ca orice ingerinţă în drepturile fundamentale să urmărească un obiectiv de interes general. Consideră că numai lupta împotriva infracţiunilor grave constituie un obiectiv de interes general susceptibil să justifice o obligaţie generală de păstrare a datelor, spre deosebire de lupta împotriva infracţiunilor simple sau de buna desfăşurare a procedurilor nepenale.

În al patrulea rând, obligaţia generală de păstrare a datelor trebuie să fie strict necesară pentru lupta împotriva infracţiunilor grave, ceea ce înseamnă că nicio altă măsură sau combinaţie de măsuri nu trebuie să poată fi la fel de eficace, deşi aduce atingere drepturilor fundamentale într-o mai mică măsură. În plus, avocatul general subliniază că această obligaţie trebuie să respecte condiţiile enunţate în Hotărârea Digital Rights Ireland⁵ în ceea ce priveşte accesul la date, durata păstrării, precum şi protecţia şi securitatea datelor, în vederea limitării atingerii aduse drepturilor fundamentale la strictul necesar.

În sfârşit, obligaţia generală de păstrare a datelor trebuie să fie proporţională, într-o societate democratică, cu obiectivul luptei împotriva infracţiunilor grave, ceea ce înseamnă că riscurile grave determinate de această obligaţie într-o societate democratică nu trebuie să fie excesive în raport cu avantajele care decurg din aceasta în lupta împotriva infracţiunilor grave. 

De unde a pornit, de fapt, discuţia?

În 2014, prin decizia dată în cauza Digital Rights Ireland din 2014, Curtea de Justiţie a anulat Directiva privind păstrarea datelor pentru motivul, pe de o parte, că obligaţia generală de păstrare a anumitor date impusă de aceasta presupunea o ingerinţă gravă în drepturile fundamentale la respectarea dreptului la viaţă privată şi la protecţia datelor cu caracter personal şi, pe de altă parte, că regimul instituit astfel nu se limita la strictul necesar în vederea luptei împotriva infracţiunilor grave. 

În urma acestei hotărâri, Curtea a fost sesizată cu două cauze care privesc obligaţia generală impusă în Suedia şi în Regatul Unit, furnizorilor de servicii de telecomunicaţii de păstrare a datelor referitoare la comunicaţiile electronice. Astfel, Curtea este pusă în situaţia de a preciza interpretarea care trebuie dată Hotărârii Digital Rights Ireland într-un context naţional.

Hotărârea urmează să fie luată, după consultarea concluziilor avocatului general, arătate mai sus. 

Documentar

• Directiva „viaţa privată şi comunicaţiile electronice”: Directiva 58/2002 din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice (Directiva asupra confidenţialităţii şi comunicaţiilor electronice), astfel cum a fost modificată prin Directiva 136/2009 din 25 noiembrie 2009.
• Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost publicată în Jurnalul oficial al UE C83/389 din 30.03.2010. În cauza de faţă sunt invocate articolele 7, 8 şi 52 alineatul (1) din Cartă.
• „Cauza Digital Rights Ireland” se regăseşte în Hotărârea Curţii din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland şi alţii (C-293/12 şi C-594/12).
• „Directiva privind păstrarea datelor”: Directiva 24/2006 din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice şi de modificare a Directivei 58/2002.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.