Hotărârea nr. 1.130/2021 este în vigoare de astăzi, 25 octombrie 2021 şi prevede că accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor vaccinaţi, au trecut prin boală sau au un test COVID negativ.
Prin excepție este permis accesul avocaților pentru exercitarea profesiei de avocat.
Însă, referitor la accesul justițiabililor în sediile instanțelor și ale parchetelor, care tot sunt instituţii publice, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Bogdan Mateescu a cerut un punct de vedere de la o direcție de specialitate din CSM pentru a interpreta dacă se aplică hotărârea în cazul instanțelor de judecată și parchetelor.
Reprezentanţii CSM au ajuns la concluzia că „actul normativ emis de Guvernul României nu se aplică în ceea ce privește accesul justițiabililor în sediile instanțelor și parchetelor, numai într-o astfel de interpretare fiind respectat, în componentele sale esențiale, dreptul constituțional de acces la justiție”, se arată în document.
Având în vedere că legea nr. 55/2020 pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid 19 „nu conține dispoziții care să restrângă exercițiul dreptului fundamental privind accesul la justiție, actele normative de rang inferior, date în aplicarea acestei legi, nu pot fi interpretate, sub nicio formă, în sensul că ar putea cuprinde astfel de restrângeri”, se mai arată în punctul de vedere al CSM
Raed Arafat a declarat că este de acord cu CSM, hotărârea de guvern care prevede interzicerea accesului în instituțiile publice nu se aplică celor care sunt părți în procese sau au legătură cu dosare instrumentate de procurori. Aceştia nu au obligația de a prezenta certificatul verde la intrarea în instanțe sau parchete.
„La nivelul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod distinct modalitatea de organizare a acestora în contextual pandemiei de Covid-19. (…) În concluzie, apreciem că prevederile HG nr. 1.130/2021 nu intră în conflict și nu sunt aplicabile domeniului justiției”, se arată în răspunsul lui Raed Arafat.
Amintim că, potrivit Hotărârii, instituțiile publice și operatorii economici vor asigura accesul cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării, prin organizarea activității în mediul online, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.
Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării este permis în lăcașurile de cult, unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, și în unitățile de alimentație publică în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de protecție sanitară.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.