Potrivit unei hotărâri adoptate ieri de Guvern, absolvenții care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul de bacalaureat din acest an vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere față de performanțele realizate.
Valoarea stimulentelor este de:
- 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la evaluarea națională pentru clasa a VIII-a;
- 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat 2016.
În anul 2016, un număr de 86 de absolvenți de clasa a XII-a au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, iar 253 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.
Din statisticile realizate de Ministerul Educaţiei la sfârşitul sesiunii de bacalaureat din vară (după soluţionarea contestaţiilor), a rezultat o rată de promovare de 68,1% (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut). După soluţionarea contestaţiilor, rata de promovare a crescut cu 1,4% (de la 66,7% la 68,1%) iar numărul mediilor de 10 a crescut la 78 (iniţial au fost înregistrate 56).
Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în Cluj (84,27), Bacău (80,38%), Braşov (79,16%), Galaţi (79,73%) şi Sibiu (78,83%). Rata finală de promovare în Capitală a fost de 70,11% (în creştere de la 68,5%). Judeţele în care rata de promovare a rămas sub 50% sunt Ilfov (35,58%) şi Giurgiu (41,42%).