În ședința de Guvern de joi, a fost aprobată demararea programului de investiții în infrastructura medicală, cu un buget de 13,25 miliarde de lei. Executivul a adoptat, prin Hotărâre, normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2024, care aprobă Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești și abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2023 referitoare la implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate finanțate din fonduri externe nerambursabile și împrumuturi de la instituții financiare internaționale.

Guvernul a aprobat etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice necesare pentru inițierea și implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate incluse în Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești.

Aceste proceduri și detalii tehnice sunt destinate beneficiarilor, inclusiv comunităților locale, unităților sanitare publice și parteneriatelor între autoritățile și instituțiile publice locale care solicită finanțări din acest program.

Investițiile din cadrul Programului vor contribui la creșterea capacității și calității sistemului de sănătate prin dezvoltarea unei infrastructuri medicale moderne și bine echipate pentru populația din România. Bugetul total alocat acestui program este de 13,25 miliarde de lei.

Prin aceste investiții vor fi construite noi spitale orășenești, municipale și județene de urgență, vor fi realizate dotări, modernizări și reabilitări ale unităților sanitare existente, lucrări de conectare la clădiri existente, precum și investiții în digitalizare și tranziția la energie verde.

Vezi aici OUG nr. 29/2024

Vez aici alte articole despre investiții în infrastructura medicală

lege6.ro
lege6.ro

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here