Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă a anunţat astăzi, 27 mai, într-un briefing de presă că Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, alocarea a 600 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de carantină din această perioadă şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

Banii vor fi alocaţi Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia prim-ministrului.

“O alocare extrem de importantă – de 600 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, la dispoziţia prim-ministrului, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de către diverse instituţii publice centrale sau locale în această perioadă pentru decontarea acestora în ceea ce priveşte sumele cheltuite pentru carantină şi alte măsuri în domeniul sănătăţii”, a mai declarat Ionel Dancă,

De asemnea, Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, alocarea unei sume de aproximativ 100 de milioane de euro, din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, pentru pregătirea proiectelor aferente următorului exerciţiu financiar 2021 – 2027. 

Ionel Dancă a mai adăugat că măsura aprobată de Executiv reprezintă o premieră în istoria guvernărilor în ceea ce priveşte modul de pregătire a proiectelor pentru absorbţia fondurilor europene pentru următorul exerciţiu financiar.

“Este prima dată când un Guvern alocă o sumă importantă din Programul de Asistenţă Tehnică din exerciţiul financiar curent pentru pregătirea proiectelor din exerciţiul următor, vorbim de 100 de milioane de euro, cu aproximativ 8 luni înainte de următorul exerciţiu financiar, ceea ce va face ca România să fie mult mai bine pregătită pentru cheltuirea fondurilor europene atât de necesare pentru susţinerea unor investiţii, atât în domeniul social, cât şi în domeniul lucrărilor publice “, a mai menţionat Şeful Cancelariei prim-ministrului.

Briefing de presă susținut de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu şi șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern din 27 mai #FlorinCitu #IonelDanca #SedintadeGuvern

Briefing de presă susținut de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu şi șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern din 27 mai#FlorinCitu #IonelDanca #SedintadeGuvern

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 27 mai 2020

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici