O situaţie deosebită: arhitectului îi este refuzat onorariul de către clienţii nemulţumiţi de proiectul realizat, iar argumentele în instanţă ale arhitectului au făcut obiectul unei cereri de decizie preliminară la Curtea de Justiţie a UE.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 punctele 3 și 4, a articolului 3 alineatul (3) litera (f) și a articolului 16 litera (c) din nr. 83/2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei nr. 13/1993 și de abrogare a Directivei nr. 577/1985.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între NK, pe de o parte, și MS și AS, pe de altă parte, în legătură cu plata de către MS și AS a unei remunerații pentru serviciile de arhitectură care le‑au fost furnizate de NK.

MS și AS, consumatori în sensul Directivei 2011/83, au încheiat cu NK, arhitect și comerciant în sensul acestei directive, în afara spațiilor comerciale ale acesteia din urmă, un contract având ca obiect proiectarea unei case unifamiliale care urma să fie construită.

Arhitectul a transmis către MS și către AS planul de construcție elaborat, un rezumat al costurilor, precum și o factură de 3 780 de euro pentru prestația furnizată.

MS și AS i‑au transmis lui NK nemulțumirea lor în ceea ce privește calitatea acestei prestații și au informat‑o că încetau cu efect imediat raportul de muncă și se retrăgeau din contractul privind sarcinile de proiectare încredințate.

NK a sesizat Tribunalul Districtual din Graz‑Est, Austria solicitând obligarea lui MS și a lui AS la plata onorariilor pentru serviciile de proiectare prestate. În cadrul acțiunii sale, arhitectul a invocat prevederi din reglementările interne austriece, deosebit de detaliate, susţinând că nu poate fi invocat un drept de retragere din contract, din partea clienţilor promitenţi, întrucât contractul presupunea elaborarea unor planuri personalizate în mod clar în funcție de nevoile lor. În sfârșit, NK a precizat că planurile elaborate reprezentau bunuri, în sensul articolului 2 punctele 3 și 4 din Directiva 2011/83.

25     MS și AS au solicitat respingerea acțiunii, subliniind că, întrucât NK nu și‑a respectat obligațiile de informare, perioada de retragere de 14 zile prevăzută de reglementările naţionale a fost prelungită cu 12 luni, astfel încât retragerea care a avut loc la 12 februarie 2017 ar fi valabilă. În plus, NK ar fi început executarea contractului înainte de expirarea perioadei de retragere, fără a solicita ca MS și AS să îi ceară în mod expres această executare anticipată. În sfârșit, nu ar exista o obligație în sarcina lui MS și a lui AS de a plăti o sumă proporțională în cazul retragerii, întrucât NK și‑ar fi încălcat obligațiile de informare. Prin urmare, MS și AS nu ar datora nicio remunerație.

Tribunalul Regional pentru Cauze Civile din Graz, unde a juns în final dosarul cauzei a trimis întrebări preliminare de clarificare la Curtea de Justiţiee a UE. Instanța de trimitere are, mai întâi, îndoieli cu privire la aspectul dacă un contract privind prestația unui arhitect constând în proiectarea unei clădiri noi care urmează a fi construită intră în sfera noțiunii de „contract având ca obiect construirea unei clădiri noi”, în sensul articolului 3 alineatul (3) litera (f) din Directiva 2011/83. Un argument în favoarea unui răspuns afirmativ ar fi că construirea unei clădiri noi implică întotdeauna în mod necesar proiectarea și elaborarea unor planuri de construcție, astfel încât un contract privind prestațiile de proiectare necesare unui proiect de construcție s‑ar număra în mod necesar printre prestațiile legate de construirea unei clădiri noi. Cu toate acestea, un răspuns negativ la această întrebare s‑ar putea întemeia pe argumentul potrivit căruia, în cazul în care prestația principală în temeiul unui contract de arhitectură prevede numai elaborarea unor planuri, o asemenea prestație nu se încadrează, în sens strict, în construirea unei clădiri.

Dacă s‑ar reține răspunsul negativ și, pe cale de consecință, s‑ar aplica reglementările interne în cauza principală, ar trebui să se stabilească, în continuare, dacă MS și AS s‑au retras în mod justificat din contractul în discuție în litigiul principal și dacă aceștia trebuie să plătească o remunerație pentru serviciile deja furnizate de NK. În acest context, s‑ar pune în special problema dacă acest contract face parte din categoria celor care privesc „furnizarea de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar”, pentru care articolul 16 litera (c) din Directiva 2011/83 exclude orice drept de retragere.

Instanţa a trimis la CJUE următoarele întrebări preliminare:

„1) Un contract încheiat între un arhitect și un consumator, potrivit căruia arhitectul trebuie să efectueze (numai) proiectarea construcției unei case unifamiliale noi, inclusiv elaborarea planurilor, reprezintă un contract «având ca obiect construirea unor clădiri noi» în sensul articolului 3 alineatul (3) litera (f) din Directiva [2011/83]?

2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

Un contract încheiat între un arhitect și un consumator, potrivit căruia arhitectul se angajează să efectueze proiectarea construcției unei case unifamiliale noi, în conformitate cu cerințele și cu dorințele beneficiarilor săi și, în acest context, arhitectul trebuie să elaboreze planuri, reprezintă un contract de furnizare de «bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar» în sensul articolului 16 litera (c) și al articolului 2 punctele 3 și 4 din Directiva [2011/83]?”

Argumentele şi soluţia CJUE

– Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (3) litera (f) din Directiva 2011/83 trebuie să fie interpretat în sensul că un contract încheiat între un arhitect și un consumator, în temeiul căruia primul se angajează să efectueze pentru cel de al doilea numai proiectarea unei case unifamiliale care urmează să fie construită și, în acest context, să elaboreze planuri, constituie un contract având ca obiect construirea unei clădiri noi, în sensul acestei dispoziții.

– În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (f) din Directiva 2011/83, această directivă nu se aplică, printre altele, contractelor având ca obiect construirea unor clădiri noi.

– Noțiunea de „contract având ca obiect construirea unei clădiri noi” nu este definită de directiva menționată.

35 Cu toate acestea, în considerentul (26) al Directivei 2011/83 se arată că contractele pentru, printre altele, construirea de noi clădiri sau transformarea substanțială a clădirilor existente și care privesc, de exemplu, vânzarea de bunuri imobile care urmează să fie construite sau închirierea cu posibilitatea cumpărării fac deja obiectul unui număr de cerințe specifice în legislația națională și că, întrucât dispozițiile acestei directive nu sunt adecvate contractelor respective, ele ar trebui, prin urmare, să fie excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate. Considerentul menționat precizează, în această privință, că o transformare substanțială a unei clădiri existente este comparabilă cu construirea unei noi clădiri, de exemplu în cazul în care se păstrează numai fațada unei clădiri vechi.

– NK se bazează pe considerentul (26) al Directivei 2011/83 pentru a susține că un contract încheiat între un arhitect și un consumator, precum cel în discuție în litigiul principal, în temeiul căruia primul se angajează să efectueze, pentru cel de al doilea, numai proiectarea unei case unifamiliale care urmează să fie construită și, în acest context, să elaboreze planuri, constituie un contract având ca obiect construirea unei clădiri noi, în sensul articolului 3 alineatul (3) litera (f) din această directivă, și, în consecință, este exclus din domeniul de aplicare al directivei menționate.

Această argumentație nu poate fi reținută. Astfel, după cum reiese din cuprinsul articolului 1 din Directiva 2011/83, interpretat în lumina considerentelor (3), (4) și (7) ale acesteia, această directivă urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor care se află într‑o poziție de inferioritate în raport cu comercianții, întrucât trebuie considerați ca fiind mai puțin informați, mai slabi din punct de vedere economic și mai puțin experimentați din punct de vedere juridic decât cocontractanții lor.

– În speță, NK s‑a limitat, în conformitate cu contractul în discuție în litigiul principal, să efectueze pentru MS și pentru AS proiectarea unei case unifamiliale care urma să fie construită, întocmind planuri în acest scop. În aceste condiții, nu se poate considera că un contract precum cel în discuție în litigiul principal are ca obiect construirea unei clădiri noi.

– Deși este adevărat că un contract încheiat între un arhitect și un consumator, în temeiul căruia primul se angajează să efectueze, pentru cel de al doilea, numai proiectarea unei case unifamiliale care urmează să fie construită și, în acest context, să elaboreze planuri, poate preceda construcția viitoare a unei clădiri noi, nu se poate considera, totuși, că un asemenea contract are ca obiect construirea unei clădiri noi, în sensul articolului 3 alineatul (3) litera (f) din Directiva 2011/83.

Pentru aceste motive, din care am reţinut o mică parte în semnalarea noastră,Curtea a hotărât următoarele:

1) Articolul 3 alineatul (3) litera (f) din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie să fie interpretat în sensul că un contract încheiat între un arhitect și un consumator, în temeiul căruia primul se angajează să efectueze pentru cel de al doilea numai proiectarea unei case unifamiliale care urmează să fie construită și, în acest context, să elaboreze planuri, nu constituie un contract având ca obiect construirea unei clădiri noi, în sensul acestei dispoziții.

2) Articolul 2 punctele 3 și 4, precum și articolul 16 litera (c) din Directiva 2011/83 trebuie să fie interpretate în sensul că un contract încheiat între un arhitect și un consumator, în temeiul căruia primul se angajează să efectueze pentru cel de al doilea, în conformitate cu cerințele și cu dorințele acestuia, proiectarea unei case unifamiliale care urmează să fie construită și, în acest context, să elaboreze planuri, nu constituie un contract de furnizare de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar, în sensul acestei din urmă dispoziții.

Hotărârea CJUE din 14 mai 2020 în cauza C‑208/19, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Regional pentru Cauze Civile din Graz, Austria, în procedura NK împotriva MS, AS

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here