Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă începând cu data de 18 mai a fost adoptată, astăzi, 20 mai, de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. 

S-au înregistrat 372 voturi pentru, 37 împotrivă şi şapte abţineri.

„Se încuviinţează starea de alertă şi măsurile instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020”, precizează hotărârea adoptată de Parlament.

ŞEDINŢA COMUNĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI – 20 05 2020

Publicată de Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor pe Miercuri, 20 mai 2020

Va rugam acceptati cookie-uri de marketing marketing pentru a vizualiza acest video.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here