Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat astăzi, ultima zi de stare de urgenţă, că noi măsuri valabile în starea de alertă vor fi luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Totodată, şeful statului a subliniat că dacă situația se va înrăutăți nu va ezita să declare din nou starea de urgență.

„Astăzi este ultima zi în care România se mai află în stare de urgență. Suntem la finalul a două luni dificile, în care cei mai mulți dintre dumneavoastră, majoritatea covârșitoare, ați respectat cu strictețe restricțiile instituite de autorități. Ați stat în case, ați renunțat să vă mai vedeți familia și prietenii, v-ați schimbat cu totul întreaga viață punând mai presus nu doar sănătatea voastră, dar și pe a celorlalți”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis

Şeful statului a mai adăugat că  fără măsurile luate în perioada stării de urgenţă, unele foarte dure, precum carantinarea unor localități, restricționări severe de circulație, închiderea școlilor, suspendarea întregii activități a restaurantelor, magazinelor comerciale, numărul victimelor ar fi fost mult, mult mai mare.

„De mâine intrăm într-o nouă etapă, pentru că încetarea stării de urgență nu echivalează, din păcate, cu finalul epidemiei. Din punct de vedere medical, avem ceva semnale pozitive, dar trebuie să conștientizăm cu toții că pericolul reprezentat de acest virus este departe de a fi trecut. Ce am făcut până acum s-a dovedit eficient și am reușit să ținem epidemia sub control. În continuare sunt însă necesare măsuri pentru revenirea la o viață mai apropiată de normalitate, dar în aceleași condiții de maximă siguranță” a mai adăugat preşedintele.

Un aspect important la care s-a referit şeful statului este faptul că „nu vor urma trei zile fără reguli și restricții! Reîntoarcerea bruscă la situația de dinainte de pandemie este imposibilă. Virusul nu ține cont de acte administrative, iar renunțarea prematură la toate regulile care s-au dovedit bune ar însemna o gravă eroare”.

Astfel, conform declaraţiilor, există un cadru legal în vigoare și în baza lui vor fi luate toate deciziile pentru ca inclusiv în următoarele trei zile să se păstreze toate regulile necesare pentru ca sănătatea și viața cetățenilor.

Preşedintele a amintit şi de măsurile deprevenire precum distanțarea socială, munca de acasă acolo unde este posibil, respectarea tuturor normelor de igienă, purtatul măștii de protecție care sunt esențiale pentru a putea controla și în continuare epidemia.

„Dacă situația se va înrăutăți și datele vor arăta un număr galopant de infectări, care va duce la supraaglomerarea spitalelor, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgență!” a adăugat preşedintele Klaus Iohannis

Declarație de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Declarație de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Publicată de Guvernul României pe Joi, 14 mai 2020

Va rugam acceptati cookie-uri de marketing marketing pentru a vizualiza acest video.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here