Ministerul Finanțelor a anunţat astăzi, 13 mai, că persoanele care vor să redirecționeze sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 către ONG-uri și alte entități nonprofit sau unități de cult vor putea sã depunã formularele cu datele entităților/unităților de cult alese până la data de 30 iunie 2020, noul termen stabilit și pentru depunerea declarației unice.
„Ca urmare a declanșării pandemiei coronavirus, Ministerul Finanțelor Publice a propus prorogarea mai multor termene de declarare și plată a obligațiilor fiscale, iar, în acest context, neintroducerea prorogării termenului până la care se depune formularul 230 – Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat – ar fi condus la diminuarea fondurilor atrase de entitățile nonprofit și unitățile de cult, precum și pentru acordarea de burse private” se anunţă în comunicat.
De asemenea, reprezentanţii instituţiei precizează că bonificațiile acordate pentru declarația unică, de până la 10% din impozitul datorat, nu afectează sumele din impozitul pe venit aferent anului 2019 în cazul contribuabililor care dispun asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, pe baza declarației unice. Astfel, sumele redirecționate vor fi calculate la valoarea impozitului datorat, fără diminuările oferite de bonificații.
Termenul de depunere a formularului 230 a fost prelungit de la 15 martie până la data de 25 mai, apoi până la data de 30 iunie.
„Întrucât, în cursul anului 2019, măsura privind susținerea entităților nonprofit, a unităților de cult sau pentru acordarea de burse private a fost modificată începând cu veniturile lunii aprilie 2019 (2% ianuarie – martie; 3,5% aprilie – decembrie), iar persoanele fizice care au optat pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit au utilizat două formulare, câte unul pentru fiecare perioadă, ANAF a publicat în luna martie a acestui an și un formular simplificat, care cuprinde ambele perioade de raportare” se mai precizează în comunicatul de presă de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României