În susţinerea criticii de neconstituţionaliate pe care o prezentăm, autoarea a arătat că “nu poate fi de acord cu aplicarea în cadrul procedurii fiscale a ideii potrivit căreia penalul ține în loc civilul“.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108, precum și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de o societate într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unor acte administrative, respectiv a unor decizii de impunere.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia a susţinut că dispozițiile criticate permit suspendarea soluționării unei contestații administrativ-fiscale pe o perioadă nedeterminată, în mod subiectiv, de către organele fiscale. În ipoteza în care, nu se începe urmărirea penală, aceste dispoziții lezează prezumția de nevinovăție și este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiție și la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil, respectiv de a obține o judecată efectivă a fondului problemei de drept fiscal. Mai mult decât atât, prevederile legale criticate nu permit stabilirea situației sumelor deja executate de către acestea, fiind încălcate, astfel, prevederile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi.
Autoarea a mai arătat că raportul dintre penal și civil este diferit de cel dintre penal și fiscal, din perspectiva principiului penalul ține în loc civilul, iar, în materie, este o incoerență legislativă ce rezultă din antinomia existentă între Codul de procedură civilă și Codul de procedură fiscală, context în care se face trimitere la jurisprudența instanțelor europene și naționale cu privire la latura și la acțiunea fiscală/penală/civilă a litigiului.
CCR a luat în analiză sesizarea, deşi Codul de procedură fiscală 2003 a fost abrogat, dar continuă să producă efecte.
Pe de altă parte, motivul pentru care am semnalat această critică este acela că noul Cod de procedură fiscală din 2015 nu modifică, pe fond, conceptul în cauză
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 108 și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care au următorul cuprins:
– Art. 108. – Sesizarea organelor de urmărire penală:
„(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.”;
– Art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) – Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă:
„(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
[…]
(4) Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.”
Soluţia Curţii Constituţionale
CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, pentru motive din care reţinem cele de mai jos şi cu precizarea că, aşa cum a arătat Curtea, prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similar, prin care a statuat în sensul constituționalității reglementării criticate și a subliniat că textul în discuție din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate.
– În ceea ce privește sesizarea organelor de urmărire penală, având în vedere competențele organelor de specialitate, legiuitorul a instituit modalitățile de colaborare ale acestora cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de-o parte, s-a instituit obligația organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea lor, descoperă indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, iar, pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obținerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la inițiativa celor dintâi în cadrul urmării penale.
– Referitor la instituția procesuală a suspendării facultative a soluționării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile, Curtea a reținut că adoptarea acestei măsuri este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situație, este firesc ca procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluționarea contestației.
– Art. 214 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 se referă, așadar, la procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă, și nu la cea jurisdicțională, a cărei desfășurare nu este împiedicată sau condiționată de existența celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiție să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă.
– În ceea ce privește hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă, aceasta este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă; în plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfășurării procedurii administrative.
– Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziția pronunțată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acțiune în instanță al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat și de art. 215 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ fiscal.
– Nu se poate susține existența unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiție, contestatorul având posibilitatea de a supune controlului instanței judecătorești inclusiv decizia de suspendare a soluționării contestației pe cale administrativă.
– Instanțele de judecată dispun soluționarea contestațiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere, chiar dacă există formulate plângeri penale în temeiul Codului de procedură fiscală, constatând nelegalitatea soluției de suspendare a procedurii de soluționare a contestației. Pe de altă parte, instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestației poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura.
Decizia nr. 483/2019 a CCR, pronunţată în data de 17 septembrie 2019 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 263 din 31 martie 2020.
Documentar
Spre comparaţie, prezentăm aici şi reglementările din Codul de procedură fiscală din 2015.
Art. 132. – Sesizarea organelor de urmărire penală
(1) Organul de inspecție fiscală are obligația de a sesiza organele judiciare competente în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organul de inspecție fiscală are obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție fiscală și de către contribuabilul/plătitorul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului/plătitorului. În cazul în care cel supus inspecției fiscale refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală consemnează despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului.
Art. 277. – Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă
(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
[…]
(4) Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor de soluționare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României