Senatul a adoptat astăzi, 12 mai,  în plen, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, astfel încât Parlamentul încuviinţează starea de alertă în întreaga ţară, dar au fost formulate mai multe amendamente.

Potrivit formei modificate de Senat, proiectul prevede că starea de alertă se instituie, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, de Guvern pentru 30 de zile şi poate fi prelungită, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne.

“Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată”, se arată în actul normativ modificat de Senat.

Potrivit unui amendament, măsurile se pot institui diferenţiat, în funcţie de situaţia pandemică din fiecare judeţ, grup de localităţi sau localitate din judeţ.

“Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţii comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară. De asemenea, în spaţiile de cazare şi în zonele serviciilor Spa Wellness sau balneare se asigură accesul clienţilor pe bază de rezervare confirmată cu respectarea distanţării sociale şi se desfăşoară practici specifice de igienă”, se mai arată arată în proiectul amendat.

Referitor la articolul care prevedea, în forma Guvernului, că posturile vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordinea lui pot fi ocupate fără concurs, Senatul a completat prevederea prin faptul că “numirea se face prin ordin al ministrului Sănătăţii şi încetează de drept la data încetării stării de alertă“.

Senatul a eliminat articolul care prevedea că “instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă pe o durată determinată de 6 luni”.

Proiectul a avut 111 voturi pentru şi 8 împotrivă şi 15 abţineri. Şedinţa s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă. Votul a fost dat telefonic.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here