Ministrul Marcel Vela a anunţat prevederile Ordonanţei Militară 10.
Astfel, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, circulația este permisă în afara locuinței sau a gospodăriei în următoarele situații – indiferent de intervalul orar, pot circula pentru deplasare in interes profesional, în situația în care au nevoie de asistență medicală care nu poate fi amânată și realizată de la distanță, inclusiv tratamentele oncologice, dializă.
Deplasarea pentru bunuri, din motive justificate precum îngrijirea, însoțirea unui minor, în cazul decesului unui membru de familie, legate de activitate fizică individuală a persoanelor, cât și pentru nevoile animalelor de companie, pentru persoanele care au implinit 65 de ani este stabilit un nou interval orar – de la 07.00 la 11.00 și de la 19.00 la 22.00
Pentru verificarea motivelor se aplică dispozițiile ordonanțelor militare nr. 3 și a prevederilor cu privire la prevenirea răspândirii COVID-19
Măsurile se aplică de la publicarea Ordonanței militare nr. 10 în Monitorul Oficial.
Operatorii economici care comercializează alimente și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin OM își vor organiza programul pentru a facilita și a asigura accesul persoanelor de peste 65 de ani în cele două intervale.
Totodată, ministrul a anunţat o altă prevedere importantă, este vorba de suspendarea unor zboruri – perioadele care au expirat sau vor expira imediat la începutul lunii mai – va trebui prelungită măsura către Spania pentru toate aeroporturile pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 28 aprilie.
Astfel, se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Elveția, SUA, UK, Olanda, Turcia și Iran pentru 13 zile, din 2 mai până în 14 mai.
Pentru 12 zile, din 3 mai, se continuă suspendarea zborurilor spre și dinspre Italia
Pentru zborurile din Franța și Germania este valabilă aceeași suspendare din 5 mai până în 14 mai
Conform documentului, se vor desfășura zboruri pentru transporturi de marfă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, tehnice, tehnice necomerciale
Şi un al treilea punct important este cel care se referă la trimiterile poștale înregistrate. Acestea pot fi predate destinatarilor prin introducerea în cutia poștală sau prin afișarea la adresa destinatarilor, cu o singură excepție – actele juridice.
Declarații de presă la sediul MAI
Declarații de presă la sediul MAI
Publicată de Guvernul României pe Luni, 27 aprilie 2020
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României