Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi, 23 aprilie, proiectul de lege pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni împotriva COVID-19, cu 312 voturi “pentru” şi 4 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul prevede ca în cazul decesului unui cadru medical – medic, asistent, infirmieră, îngrijitor, orice persoană angajată din unitatea medicală – Ministerul Sănătății acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie.

Pentru urmașii cadrului medical sunt prevăzute mai multe măsuri: pensie de urmașgratuitate la asistență medicală și medicamentescutire la unele impozite.

Art. 2 – (1) Urmașii cadrelor medicale decedate, ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19, au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical l-a avut la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(2) În cazul în care nu există urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș menționată anterior.

Art. 3 – Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19 beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau în alte rețele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister.

“În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical”, se mai arată în proiect.

Proiectul a fost deja adoptat de Senat.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici