Din 27 aprilie se opreste furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuție din Capitală, anunţă Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Termoenergetica, într-un comunicat de presă.

În comunicat se precizează că, temperaturile exterioare din următoarele zile, conform prognozei meteo, îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.

Astfel, începând cu data de 27 aprilie 2020, vor fi iniţiate procedurile de oprire
a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul
centralizat de termoficare al Municipiului Bucureşti.

“Oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea
temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore”, se mai arată în comunicat.

Primăria Capitalei mai subliniază că măsura va fi luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. nr.337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00“.

De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, sere, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților acestor instituții.

Pentru informaţii suplimentare, clienții au la dispoziţie numerele de telefon:
TELVERDE – 0800.820.002 şi număr de urgență 031-9442.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here