23 August, 2017

500 de lei reducere pentru achiziționarea unei biciclete în București

Un număr de 5.000 de persoane vor beneficia de vouchere în valoare de 500 de lei pentru a putea achiziționa biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot, conform unui proiect adoptat, vineri, de Consiliului General al Municipiului București.

Această măsură face parte din proiectul “Bicicliști în București” care are ca scop încurajarea mersului pe bicicletă și a mijloacelor de transport nepoluante. Beneficiarii voucherelor trebuie să fie cetățeni cu domiciliul sau reședința în București, cu vârsta minimă de 18 ani împliniți în 2017. Proiectul se va desfășura pe baza unui regulament ce va fi elaborat de către Direcția de Mediu, în colaborare cu celelalte direcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului general.

În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, arată că autoritățile publice centrale și locale au obligația adoptării măsurilor necesare în vederea îmbunătățirii calității aerului pentru asigurarea sănătății populației, conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului, care transpune prevederile directivei 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și a un aer mai curat pentru Europa.

Conform raportului de specialitate, ulterior derulării proiectului, pe baza analizei rezultatelor obținute, se va decide cu privire la continuarea și chiar dezvoltarea acestuia prin realizarea unui program multianual (trei-cinci ani).

“Rapoartele de monitorizare a calității aerului exemplifică depășiri semnificative ale valorilor limită impuse de Comisia Europeană pentru poluantul M10 (pulberi în suspensie — praf) și riscă sancțiuni din partea acesteia (infringement) în perioada următoare. Acest proiect va face parte din Programul Integrat de Gestionare a Calității Aerului, plan ce trebuie transmis urgent la Comisia Europeană pentru evitarea sancțiunilor”, prevede documentul.

Totodată, bugetul PMB ar urma să fie modificat, suplimentându-se la capitolul Protecția mediului cu 2,5 milioane lei, aceeași sumă urmând să fie diminuată de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale.

Ai nevoie de Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI
comentarii

Despre autor  ⁄ Florin Amariei

Florin Amariei este un tânăr pasionat de politică, gaming și mașini. Cel mai mult îi place însă să urmărească cele mai noi schimbări legislative din țară și străinătate.

Fara comentarii

Scrie un comentariu