Prefectura județului Giurgiu a anunțat instituirea carantinei în localitatea Cartojani din comuna Roata de Jos, unde au fost înregistrate 32 de cazuri de COVID-19 la o populație de 3.600 de locuitori.

Localitatea va intra în carantină începând de astăzi, 22 iulie, ora 17.00. 

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Giurgiu, „Măsura a fost instituită luându-se în considerare situația epidemiologică din județul Giurgiu, comuna Roata de Jos, localitatea Cartojani, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr de 32 de persoane infectate cu virusul SARS COV-2 prin transmitere comunitară, la o populație de 3.600 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanțe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare”.

Conform sursei citate, în și din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru transportul de marfă, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi aprovizionării populaţiei pe baza documentelor justificative care să indice scopul şi destinaţia transportului.

De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieşirea persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilităţi publice, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă. comunicaţiilor şi transporturilor.

„În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieşirea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, care desfăşoară activităţi în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, asistenţei şi protecţiei sociale, serviciilor de utilitate publică, energetic, alimentaţiei publice, alimentării cu apă. comunicaţiilor şi transporturilor, gospodăririi apelor, doar pentru situaţii excepţionale care ţin de menţinerea serviciilor publice operaţionale. În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieşirea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul agriculturii, pomiculturii, creşterii animalelor şi apiculturii, pe baza documentelor justificative emise şi certificate de autorităţile competente, care să ateste natura activităţii, doar pentru desfăşurarea acestor activităţi.

Persoanele mai-sus menționate vor putea părăsi zona de carantină, fie ca urmare a solicitării angajatorului, fie ca urmare a solicitării persoanelor în cauză cu aprobarea angajatorului, numai după ce obţin aprobarea scrisă a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Giurgiu”, se mai arată în comunicat.

Toate persoanele vor prezenta autorităţilor legitimaţia de serviciu sau adeverinţa de salariat eliberată de angajator.

Persoanele din zona de carantină care necesită asistenţă medicală de urgenţă în situaţii speciale în centre medicale/unităţi spitaliceşti specializate se pot deplasa conform programării în intervalul orar 6.00-22.00, cu informarea prealabilă a Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu.

Aceste persoane vor prezenta documente medicale justificative, dovada programării pentru data în care efectuează deplasarea şi declaraţie pe proprie răspundere în care se va preciza traseul deplasării, mijlocul de transport şi datele de identificare ale însoţitorului (dacă este cazul). Aceste persoane se vor deplasa numai cu mijloace de transport proprietate personală sau proprietatea însoţitorului/ conducătorului auto sau cu autospeciale sanitare.

În interiorul zonei de carantină este obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spaţiile publice.

Administratorii şi deţinătorii spaţiilor comerciale din zona de carantină au obligaţia dotării acestor spaţii cu dispozitive de dezinfecţie a mâinilor pe bază de alcool.

În zona de carantină, primăria comunei Roata de Jos va lua următoarele măsuri:

a) asigurarea dezinfecţiei focarelor de infecţie din zona de carantină prin intermediul unei firme specializate autorizate, sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu;
b) colectarea deşeurilor şi procedurile aplicabile pentru asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice (apă curentă, electricitate etc.);
c) distribuirea sacilor menajeri şi pubelelor pentru locaţiile în care au fost identificate persoane infectate cu COVID-19, deşeurile rezultate urmând a fi colectate, eliminate şi neutralizate de către o firmă specializată autorizată;
d) asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
e) asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitatea farmaceutică specifică în analiza de risc;
f) punerea la dispoziţia persoanelor carantinate a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate, în contextul epidemiologie existent;
g) inventarierea tuturor persoanelor cu domiciliu, reşedinţă ori adresă declarată în zona de carantină stabilită prin Ordinul Comandantului Acţiunii şi comunicarea datelor către CJCCI Giurgiu”, se mai arată în comunicat.

IPJ Giurgiu va va stabili rute ocolitoare a zonei carantinate, iar DSP va stabili măsuri pentru medicii de familie în vederea monitorizării atente a diferitelor categorii de persoane cu risc, cum ar fi: femei gravide, persoane dializate, pacienţi oncologici etc.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here