În ziua de 15 iulie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate privind prevederile Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, se arată într-un comunicat de presă pe site-ul instituţiei.
” În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori este neconstituţională, în ansamblul său, fiind contrară principiului bicameralismului, prevăzut de art.61 alin.(2) din Constituție”, mai precizează CCR.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare suspendarea, la cerere, a obligaţiilor de plată aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020, pentru unii beneficiari ai creditelor acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, pe fondul posibilelor dificultăţi pe care aceştia le-ar putea întâmpina în rambursare ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19 (persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi mici şi mijlocii, IFN-uri)..
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României