Cinci țări europene au fost incluse pe lista țărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare, se anunţă într-un comunicat de presă al Guvernului. 

Cele 5 state adăugate în listă sunt: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană).

Astfel, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.

Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020.

Lista țărilor din zona verde

  • Austria
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Cipru
  • Croația
  • Elveția
  • Estonia
  • Finlanda
  • Franta metropolitană (teritoriul european al Frantei)
  • Germania (cu exceptia districtului Kreis Gutersloh care este zona galbenă)
  • Grecia
  • Irlanda
  • Islanda
  • Italia
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Malta
  • Norvegia
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Ungaria

Zona galbenă (izolare la domiciliu 14 zile/ carantină*)

Toate persoanele asimptomatice care sosesc dintr-o călătorie internaţională dintr-o țară care nu face parte din lista țărilor exceptate; izolarea se aplică tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresă.

*Măsura de exceptare se aplică doar statelor din zona UE și SEE (Spațiul Economic European). În urma consultărilor la nivelul statelor membre se va decide mecanismul de includere a statelor terțe pentru măsura de exceptare.

În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ținut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puțin de cinci (5) cazuri la 1 milion de locuitori”, se mai arată în comunicatul de presă al guvernului.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here