Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi, 22 iunie, că va contesta la Curtea Constituțională legea prin care au fost dublate alocațiile şi a precizat că această creștere va fi făcută progresiv.

„Atacăm la CCR alocațiile pentru că nu sunt precizate sursele de finanțare. Nu au practic posibilitatea efectivă de punere în aplicare. Guvernul va face această sesizare (…) „În baza raportului semestrial privind starea economiei, vom stabili cu cât vom putea stabili cu cât creșc alocațiile. Ne dorim creșterea. Vom stabili un grafic de creștere progresivă, astfel încât, să reușim creșterea cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment”, a mai spus Orban.

La începutul lunii iunie Camera Deputaților a respins ordonanța de urgență a Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abtineri.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here