Ordinul  ANAF nr. 2668/2020 privind aprobarea Procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 0527 din 19 iunie 2020

 Actul normativ aduce noi reglementări în domeniul utilizării caselor de marcat cu memorie fiscală și reglementează obligația conectării la distanță în regim ”online”, în vederea transmiterii de date fiscale către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Conectarea este în sarcina operatorilor economici și trebuie să se realizeze începând cu data de 01 iulie 2020 și până la următoarele termene:

  1. Până la 30 septembrie 2020, de către marii contribuabili;
  2. Până la 31 ianuarie 2021, de către contribuabilii mici și mijlocii;
  3. Începând cu data de 01 februarie 2021, pentru orice achiziție a unei case de marcat fiscale, conectarea trebuie să se realizeze de la data instalării casei de marcat fiscale.

În ipoteza în care operatorul economic își desfășoară activitatea în zone în care nu există rețele de comunicații electronice, casa de marcat poate să funcționeze în sistem ”offline”, însă acești operatori economici trebuie să notifice autoritatea fiscală pentru această procedură.

Notificarea se realizează prin depunerea unei declarații pe propria răspundere, formular tip adoptat în Anexa nr. 2 la prezentul act normativ.

Termenele până la care trebuie depusă această declarație sunt:

  • 30 septembrie 2020, de către marii contribuabili;
  • 31 ianuarie 2021, de către contribuabilii mici și mijlocii.

Pentru acei operatori economici ce vor comunica online date către ANAF, în Anexa nr. 1 la ordin, sunt adoptate proceduri tehnice ce trebuie urmate în scopul realizării conectării.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here