Articolele 5 și 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că ele nu se aplică unei reglementări naționale care nu permite lucrătorilor să beneficieze de concediile speciale pe care această reglementare le prevede în zilele în care acești lucrători trebuie să lucreze, în măsura în care nevoile și obligațiile cărora le răspund aceste concedii speciale survin în perioade de repaus săptămânal sau de concediu anual plătit, prevăzute la aceste articole.
Astfel s-a pronunţat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din data de 04.06.2020 în cauza C-588/18.
Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat în cadrul unor litigii între organizații sindicale ale lucrătorilor, și anume Federación de Trabajadores Independientes de Comercio (Fetico), Federación Estatal de Servicios, Movilidad y Consumo de la Unión General de Trabajadores (FESMC-UGT) și Federación de Servicios de Comisiones Obreras (CCOO), pe de o parte, și grupul de societăți DIA SA și Twins Alimentación SA, pe de altă parte, în legătură cu conflicte colective de muncă referitoare la condițiile de aplicare a concediilor speciale plătite, prevăzute la articolul 46 din Convenio colectivo del grupo de empresas Dia SA y Twins Alimentación SA (Convenția colectivă de muncă a Grupului de întreprinderi Dia SA și Twins Alimentación SA) din 13 iulie 2016 (denumită în continuare „Convenția colectivă din 13 iulie 2016”), înregistrată și publicată prin Resolución de la Dirección General de Empleo (Rezoluția Direcției Generale a Muncii) din 22 august 2016 (BOE nr. 212 din 2 septembrie 2016, p. 63357).
Ce prevăd articolele 5 și 7 din Directiva 2003/88/CE ?
Articolul 5 din Directiva 2003/88/CE, intitulat „Repausul săptămânal”, prevede: „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute la articolul 3.
În cazuri justificate datorită condițiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore.”
Articolul 7 din Directiva 2003/88, intitulat „Concediul anual”, prevede:„(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni, în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale.
- Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.”
Ce prevăde articolul 46 din Convenția colectivă din 13 iulie 2016?
Articolul 46 din Convenția colectivă din 13 iulie 2016 prevede:
„I. Lucrătorul, după ce notifică și justifică în prealabil acest lucru, poate absenta de la locul său de muncă, păstrându-și în același timp dreptul de a fi remunerat, pe durata indicată și pentru unul dintre următoarele motive:
- 15 zile calendaristice în cazul căsătoriei, începând cu data evenimentului sau cu ziua imediat precedentă acestuia, la alegerea lucrătorului.
- Trei zile pentru nașterea unui copil sau pentru deces, accident, boală gravă sau spitalizare, în cazul unui membru de familie care prezintă o legătură de rudenie până la gradul al doilea prin consangvinitate sau prin alianță. În cazul decesului soțului sau al unui copil, această perioadă se prelungește la cinci zile. Atunci când, pentru acest motiv, lucrătorul trebuie să se deplaseze, perioada respectivă se prelungește cu o zi.
- Două zile pentru o intervenție chirurgicală care necesită repaus la domiciliu, în cazul unui membru de familie care prezintă o legătură de rudenie până la gradul al doilea prin consangvinitate sau prin alianță. Atunci când, pentru acest motiv, lucrătorul trebuie să se deplaseze, această perioadă este de patru zile.
- O zi pentru schimbarea reședinței obișnuite.
- Îndeplinirea unei îndatoriri publice sau personale cu caracter imperativ, inclusiv exercitarea dreptului de vot activ (pe durata indispensabilă îndeplinirii acestei îndatoriri).
- Îndeplinirea unor funcții sindicale sau de reprezentare a personalului, în termenii stabiliți prin lege sau prin prezenta convenție colectivă.
- Pentru perioada de timp indispensabilă deplasării în timpul orelor de muncă a unui lucrător la un cabinet medical din cauza unei boli, cu condiția prezentării unui certificat medical.
- Orele indispensabile lucrătorului pentru a se prezenta la examene de încheiere a studiilor sau de formare, atunci când face studii în vederea obținerii unui titlu oficial sau academic. În aceste cazuri, lucrătorul trebuie să prezinte documentul justificativ administrativ care stă la baza cererii sale.
- În fiecare an, lucrătorul poate lua până la trei zile suplimentare de concediu care se pot cumula pe rând pentru oricare dintre concediile prevăzute la punctele A, B și D de mai sus sau până la două zile în caz de deces al soțului sau al partenerului civil ori al unui copil sau, de asemenea pe rând, cu excepția concediului prevăzut la alineatul 1), în următoarele cazuri:
1) O zi sau opt ore pe an pentru a însoți un copil minor de 16 ani pentru deplasarea la cabinetul medical în timpul de lucru al lucrătorului, cu condiția ca acesta din urmă să prezinte un certificat medical.
2) În caz de căsătorie a unui membru de familie care prezintă o legătură de rudenie până la gradul al doilea prin consangvinitate sau prin alianță.
3) În cazul examenului pentru permisul de conducere sau al semnării unui act notarial necesar pentru cumpărarea sau vânzarea de către lucrător a unei locuințe, de care lucrătorul trebuie să se ocupe personal și în timpul său de lucru.
II. În vederea luării concediilor, cu excepția concediului prevăzut la punctul A al prezentului articol, cuplurile aflate în parteneriat civil au aceleași drepturi, cu condiția ca acestea să fie înscrise în mod corespunzător în registrul oficial pertinent, iar lucrătorul să prezinte un certificat care să dovedească acest lucru, în conformitate cu cerințele prevăzute în reglementările aplicabile ale comunităților autonome.
III. Lucrătorul va trebui să notifice cât mai curând posibil superiorul său ierarhic imediat pentru ca acesta să adopte măsurile necesare, să îi dea concediul corespunzător și să prezinte o justificare referitoare la motivul invocat pentru a lua concediul acordat sau care urmează să fie acordat.
IV. În sensul prezentului articol, se înțelege că există o deplasare atunci când lucrătorul trebuie să parcurgă mai mult de 150 km între locul unde se află reședința sa obișnuită și locul de destinație.”
Ce a declanşat litigiile principale în discuţie?
Litigiile principale privesc conflicte colective de muncă referitoare la condițiile de aplicare a concediilor speciale plătite, prevăzute la articolul 46 din Convenția colectivă din 13 iulie 2016, care pune în aplicare cerințele minime prevăzute la articolul 37 alineatul 3 din Statutul lucrătorilor și consacră drepturi mai extinse decât aceste cerințe. Litigiile menționate se referă în mod specific la chestiunea dacă aceste concedii speciale plătite trebuie să fie calculate începând cu o zi în care lucrătorul trebuie, în principiu, să lucreze și, cu excepția concediului pentru căsătorie, a cărui durată este exprimată explicit în „zile calendaristice”, dacă trebuie luate de lucrător cu ocazia unor asemenea zile. Zilele în care lucrătorul nu trebuie să lucreze pentru întreprindere includ, printre altele, zilele de sărbătoare legală și zilele de concediu.
Articolul 37 alineatul 1 și articolul 38 din Statutul lucrătorilor prevăd perioade minime de repaus care le depășesc pe cele impuse în temeiul articolelor 5 și 7 din Directiva 2003/88. Pe de altă parte, articolul 37 alineatul 3 din acest statut recunoaște lucrătorilor concedii speciale plătite care le permit să răspundă unor nevoi sau obligații determinate cum ar fi, astfel cum subliniază instanța de trimitere, căsătoria, nașterea unui copil, spitalizarea, operația chirurgicală sau decesul unei rude apropiate, precum și îndeplinirea unor funcții de reprezentare sindicală. Articolul 46 din Convenția colectivă din 13 iulie 2016 pune în aplicare acest articol 37 alineatul 3 în condiții și mai favorabile, în sensul că acordă concedii cu o durată mai lungă sau în alte împrejurări decât cele prevăzute la articolul 37 alineatul 3 menționat.
În aceste condiții, Audiencia Nacional (Curtea Națională, Spania) –instanța de trimitere- a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 5 din Directiva [2003/88] trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale care permite suprapunerea perioadei de repaus săptămânal cu concedii [speciale] plătite efectuate în alte scopuri decât odihna?
- Articolul 7 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale care permite suprapunerea concediului anual cu concedii [speciale] plătite efectuate în alte scopuri decât odihna, destinderea și recreerea?”.
Așadar, prin intermediul întrebărilor formulate, care a trebuit examinate împreună, instanța de trimitere a solicitat în esență să se stabilească dacă articolele 5 și 7 din Directiva 2003/88 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care nu permite lucrătorilor să beneficieze de concediile speciale pe care le prevede această reglementare în zilele în care acești lucrători trebuie să lucreze, în măsura în care nevoile și obligațiile cărora le răspund aceste concedii speciale survin în perioade de repaus săptămânal sau de concediu anual plătit, prevăzute la aceste articole.
Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară ?
Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.
Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.
Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Răspunsul mai sus formulat de CJUE ce a făcut obiectul Hotărârii din 04.06.2020, dată în cauza C- 588/18 , îl puteţi consulta in extenso pe site-ul Curia.
