Senatul a adoptat astăzi, 16 iunie, inițiativa PSD, ALDE și Pro România de anulare a amenzilor date în perioada stării de urgență. Proiectul prevede nu doar anularea amenzilor date pe durat stării de urgență ci și returnarea banilor în cazul celor care le-au plătit.
Proiectul de lege anulează practic toate procesele-verbale de contravenție emise în baza articolului 28 din Ordonanța de urgență 1 din 1999.
Potrivit proiectului, procesele verbale de contravenție emise pe durrata stării de urgenţă se declară nule. Amenzile care au fost achitate, total sau în parte, se restituie la cerere. „În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire a sumelor”
„Decizia CCR a desfiinţat amenzile abuzive aplicate românilor. În consecinţă, pentru a nu bloca instanţele de judecată, dar şi pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendaţi în mod abuziv, am înaintat spre consultare şi altor partide parlamentare proiectul de lege conceput de specialiştii ALDE, PSD şi Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorităţi în baza ordonanţelor militare „, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.
Există însă şi amenzi care rămîn valabile, potrivit proiectului, este vorba de amenzile date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină dar şi şi cele aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Proiectul merge spre aprobare la Camera Deputaților, care este for decizional.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României