Prin întrebările de clarificare trimise Curţii de Justiţie a UE, se ridică problema dacă efectele aferente certificatelor E 101 și A 1 se extind la stabilirea legii aplicabile în privința dreptului muncii și a obligațiilor care revin angajatorului, astfel cum rezultă acestea din aplicarea dreptului muncii statului în care lucrătorii vizați de aceste certificate își desfășoară munca, în special în privința declarațiilor care trebuie efectuate de angajator prealabil angajării acestor lucrători.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 11 din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, precum și a articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale împotriva societăților Bouygues travaux publics (denumită în continuare „Bouygues”), Elco construct Bucarest (denumită în continuare „Elco”) și Welbond armatures (denumită în continuare „Welbond”) pentru săvârșirea infracțiunilor de muncă nedeclarată și de plasare ilicită a forței de muncă.

Litigiul principal și întrebarea preliminară

– După ce a obținut atribuirea unor contracte pentru construirea unui reactor nuclear de nouă generație, un reactor cu apă sub presiune denumit „EPR”, în Flamanville (Franța), Bouygues, o societate cu sediul în Franța, a constituit împreună cu alte două întreprinderi, în vederea executării acestor contracte, o asociere în participație, care le‑a subcontractat către un grup de interes economic constituit printre altele din Welbond, o societate care are de asemenea sediul în Franța. Acest grup a recurs la rândul său, pe de o parte, la subcontractanți, printre care Elco, o societate cu sediul în România, și, pe de altă parte, la Atlanco Ltd, o societate de muncă temporară cu sediul în Irlanda și care deținea o filială în Cipru, precum și un birou în Polonia.

– Ca urmare a unui denunț privind condițiile de cazare a lucrătorilor străini, a unei greve a salariaților temporari polonezi cu privire la absența sau la insuficiența asigurării sociale în caz de accident, precum și a descoperirii a mai mult de o sută de accidente de muncă nedeclarate, precum și a anchetei desfășurate de Autoritatea pentru Siguranța Nucleară (ASN), iar ulterior de serviciile de poliție, societățile Bouygues, Welbond și Elco au fost trimise în judecată pentru fapte comise între lunile iunie 2008 și octombrie 2012, care corespund în special infracțiunilor de recurgere la serviciile unor lucrători nedeclarați și de plasare ilicită a forței de muncă, în cazul primelor două societăți, și în muncă nedeclarată în cazul celei de a treia.

– Printr‑o hotărâre din 2017, Curtea de Apel din Caen, Franța, care a confirmat în parte hotărârea pronunțată în 2015 de Camera corecțională a Tribunalului de Primă Instanță din Cherbourg, Franța, a statuat în ceea ce privește Elco că această societate era vinovată de săvârșirea infracțiunii de muncă nedeclarată deoarece a omis să efectueze declarațiile nominale prealabile angajării salariaților, precum și declarațiile privind salariile și contribuțiile sociale la organismele de recuperare a contribuțiilor la asigurările sociale. Astfel, această instanță a considerat că societatea Elco a avut o activitate obișnuită, stabilă și continuă în Franța, ceea ce nu o autoriza să se prevaleze de legislația privind detașarea. Aceasta a constatat în această privință că majoritatea lucrătorilor în cauză fuseseră angajați de societatea Elco numai în vederea trimiterii lor în Franța, cu câteva zile înainte de aceasta, cei mai mulți dintre ei lucrând de altfel doar de puțin timp pentru această societate, că activitatea societății Elco în România devenise accesorie în raport cu activitatea sa în Franța, că gestiunea administrativă a lucrătorilor în cauză nu era asigurată în România și că anumite detașări au durat mai mult de 24 de luni.

– În ceea ce privește societățile Bouygues și Welbond, Curtea de Apel din Caen a considerat că aceste societăți erau vinovate de infracțiuni de muncă nedeclarată, în ceea ce privește lucrătorii puși la dispoziție de societatea Atlanco, și de plasare ilicită a forței de muncă. În această privință, instanța menționată a constatat mai întâi că Bouygues și Welbond, prin intermediul filialei cipriote a societății Atlanco și al unui birou al acestei filiale în Polonia, au recrutat lucrători temporari polonezi prin semnarea unui contract redactat în greacă, în vederea punerii lor la dispoziția unor societăți franceze, datorită intermedierii a doi salariați ai filialei menționate domiciliați în Dublin (Irlanda) și care lucrau în Franța. În continuare, instanța menționată a arătat că aceeași filială nu era înmatriculată în Registrul comerțului și al societăților în Franța și că nu avea nicio activitate nici în Cipru, nici în Polonia. În sfârșit, aceeași instanță a stabilit că, deși Bouygues și Welbond au solicitat, într‑adevăr, societății Atlanco documentele referitoare la lucrătorii polonezi temporari prezenți la sediul din Flamanville, în special certificatele E 101 și A 1, acestea au continuat să angajeze lucrătorii respectivi fără să obțină comunicarea completă a acestor documente.

– Bouygues, Elco și Welbond au sesizat Curtea de Casație din Franța cu un recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel din Caen din 20 martie 2017, susținând în special că aceasta nu a ținut seama de efectele aferente certificatelor E 101 și A 1 eliberate în favoarea lucrătorilor în cauză.

– Instanţa de trimitere arată că, în speță, angajatorii sunt urmăriți penal pentru muncă nedeclarată întrucât au omis să efectueze nu numai declarațiile referitoare la salariile și la contribuțiile sociale la organismele de încasare a contribuțiilor la asigurările sociale, ci și declarațiile nominale prealabile angajării salariaților, în temeiul, în special, al articolelor L. 8221‑3 și L. 8221‑5 din Codul muncii francez (Code du travail), în timp ce celelalte două societăți, Bouygues și Welbond, sunt urmărite penal pentru recurgerea la serviciile unor lucrători nedeclarați angajați de o societate căreia i se impută neîndeplinirea acelorași obligații, în special în temeiul articolului L. 8221‑1 din acest cod.

– Prin urmare, potrivit instanței de trimitere, se ridică problema dacă efectele aferente certificatelor E 101 și A 1, eliberate în speță în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) și, respectiv, al articolului 14 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71, precum și al articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, în ceea ce privește stabilirea legii aplicabile regimului de securitate socială și declarațiilor angajatorului la organismele de protecție socială, se extind la stabilirea legii aplicabile în privința dreptului muncii și a obligațiilor care revin angajatorului, astfel cum rezultă acestea din aplicarea dreptului muncii statului în care lucrătorii vizați de aceste certificate își desfășoară munca, în special în privința declarațiilor care trebuie efectuate de angajator prealabil angajării acestor lucrători.

– În aceste condiții, Curtea franceză de Casație a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE următoarea întrebare preliminară:

„[Articolul] 11 din Regulamentul [nr. 574/72] și [articolul] 19 din Regulamentul [nr. 987/2009] trebuie interpretate în sensul că un certificat E 101 eliberat de instituția desemnată de autoritatea competentă a unui stat membru, în temeiul articolului 14 [alineatul] (1) și [alineatul] (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul nr. 118/97 […], sau [un certificat] A 1 eliberat în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 […] obligă instanțele statului membru în care se desfășoară activitatea să stabilească legislația aplicabilă nu numai regimului de securitate socială, ci și dreptului muncii, atunci când această legislație definește obligațiile angajatorilor și drepturile salariaților, astfel încât, în urma dezbaterii contradictorii, acestea nu pot să înlăture respectivele certificate decât dacă, pe baza examinării elementelor concrete colectate în cursul anchetei judiciare care au permis să se constate că aceste certificate au fost obținute sau invocate în mod fraudulos și că instituția emitentă sesizată nu le‑a luat în considerare într‑un termen rezonabil, instanțele menționate apreciază că există o fraudă care constă, în ceea ce privește elementul obiectiv, în nerespectarea condițiilor prevăzute în una dintre dispozițiile citate mai sus ale Regulamentelor [nr. 574/72] și [nr. 987/2009] și, în ceea ce privește elementul subiectiv, în intenția persoanei acuzate de a ocoli sau de a eluda condițiile de eliberare a certificatului respectiv pentru obținerea avantajului care decurge din acesta?”

Prin hotărârea pronunţată, Curtea de Justiţie a UE a dat următorul răspuns la întrebarea preliminară de clarificare:

Articolul 11 alineatul (1) litera (a), articolul 12a punctul 2 litera (a) și punctul 4 litera (a) din Regulamentul nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005, precum și articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, trebuie interpretate în sensul că un certificat E 101, eliberat de instituția competentă a unui stat membru, în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) sau al articolului 14 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrilor familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul nr. 118/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1606/98 al Consiliului din 29 iunie 1998, unor lucrători care își desfășoară activitățile pe teritoriul unui alt stat membru, și un certificat A 1, eliberat de această instituție, în temeiul articolului 12 alineatul (1) sau al articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012, unor asemenea lucrători, sunt obligatorii pentru instanțele acestui din urmă stat membru numai în materie de securitate socială.

Hotărârea CJUE din 14 mai 2020 în cauza C‑17/19,având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Casație din Franța, în procedura penală împotriva Bouygues travaux publics,

Elco construct Bucarest, Welbond armatures (extrase)

Documentar

Pentru o mai bună înţelegere a contextului de către cei mai puţin familiarizaţi cu tema în cauză, reţinem următoarele, din precizările avute în vedere de Curte reţinem următoarele:

  • Articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, care a înlocuit în parte articolul 11 alineatul (1) litera (a), precum și articolul 12a punctul 2 litera (a) și punctul 4 litera (a) din Regulamentul nr. 574/72, prevede că, „[l]a cererea persoanei respective ori a angajatorului său, instituția competentă a statului membru a cărui legislație este aplicabilă în temeiul titlului II din [R]egulament[ul nr. 883/2004] eliberează un atestat conform căruia respectiva legislație este aplicabilă și indică, dacă este cazul, până la ce dată și în ce condiții”. Acest atestat se stabilește prin intermediul unui certificat („certificatul A 1”, care înlocuieşte în prezent certificatul E 101 din reglementările anterioare – n. n. E. S.).
  • Aceste certificate corespund unui formular‑tip eliberat […] de instituția desemnată de autoritatea competentă a statului membru a cărui legislație în materie de securitate socială este aplicabilă, pentru a „atesta” […] supunerea lucrătorilor migranți care se află în una dintre situațiile prevăzute de anumite dispoziții ale titlului II din Regulamentele nr. 1408/71 și nr. 987/2009, legislației respectivului stat membru […].
  • Procedând astfel, în temeiul principiului potrivit căruia lucrătorii trebuie să fie afiliați la un singur regim de securitate socială, aceste certificate implică în mod necesar că nu se pot aplica regimurile celorlalte state membre […].

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here