World Trade Institute Bucharest (WTIB) vă invită la evenimentul Completarea declaraţiei 394 ce va avea loc pe 10 decembrie 2016 la World Trade Center, Bucureşti, în prezenţa lectorilor Mariana Vizoli şi Cerasela Dragoş.
Având în vedere numeroasele solicitări de a organiza un seminar interactiv având ca tematică modul de completare a Declarației 394 și care să se axeze pe problemele apărute în practică în această privință, WTIB vă propune un astfel de seminar complet și complex cu un suport de curs pregătit foarte meticulos de către lectori.
Public țintă
Directori Economici, Directori Financiari, Contabili Șefi; Consultanți fiscali; Invitați din cadrul departamentului financiar, contabilitate și juridic.
Beneficii participanţi
- înțelegerea în detaliu a informațiilor solicitate și a modului de completare;
- structura noilor date și impactul în sistemele informatice utilizate și în modul de verificare și completare;
- interacțiunea cu specialiști în domeniul fiscal și informatic, beneficiind de experiența acestora în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri.
Organizatorii garantează răspunsul din partea lectorilor la toate nelămuririle dumneavoastră legate de completarea declarației 394. Un răspuns avizat, rezultat din experiența vastă și studiul aprofundat!
Tematica seminarului
- trecerea prin baza legală
- înţelegerea scopului, termenelor de depunere
- prezentarea formatului şi a datelor solicitate (detalierea secţiunilor)
- impactul în actualizarea sistemelor informatice şi a procedurilor de control intern
Program: sâmbătă, 10 decembrie 2016, 09:00 – 14:00
Persoanele interesate se pot înscrie prin completarea formularului disponibil pe pagina evenimentului. Taxa de instruire este de 490 de lei plus TVA, organizatorul acordând discount-uri în funcţie de numărul persoanelor înscrise.