Potrivit legislaţiei în vigoare, şoferii care utilizează reţeaua de drumuri naţionale din România au obligaţia de a plăti tariful de utilizare a acesteia, cunoscut publicului larg sub denumirea de rovinietă. Valorile aplicabile în 2017 au fost modificate chiar la începutul anului, motiv pentru care vă reamintim în materialul de faţă costul rovinietei, în funcţie de perioada de valabilitate şi de tipul vehicului folosit.
Din 20 ianuarie 2017 a intrat în vigoare Legea nr. 221/2016 care a adus completări la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (rovinieta). Modificările au privit tarifele pentru anumite categorii de autovehicule de transport marfă sau persoane, pentru care s-a stabilit un raport maximal între tariful anual şi tarifele pe intervale mai mici de 12 luni.
Astfel, nivelul tarifului de utilizare a drumurilor naţionale (rovinieta) în 2017 este următorul:
A. Autoturisme
- 7 zile = 3 euro
- 30 de zile = 7 euro
- 90 de zile = 13 euro
- 12 luni = 28 euro
B. Vehicule de transport marfă cu 0,0 t mai mic decât MTMA mai mic sau egal cu 3,5 t
- 7 zile = 6 euro
- 30 de zile = 16 euro
- 90 de zile = 36 euro
- 12 luni = 96 euro
C. Vehicule de transport marfă cu 3,5 t mai mic decât MTMA mai mic sau egal cu 7,5 t ( şi vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune - inclusiv conducătorul auto şi maximum 23 de locuri pe scaune - inclusiv conducătorul auto)
- 1 zi = 4 euro
- 7 zile = 16 euro (înainte 20)
- 30 de zile = 32 euro (înainte 52)
- 90 de zile = 92 euro (înainte 120)
- 12 luni = 320 euro
D. Vehicule de transport marfă cu 7,5 t mai mic decât MTMA mai mic decât 12,0 t ( şi vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune - inclusiv conducătorul auto)
- 1 zi = 7 euro
- 7 zile = 28 euro (înainte 35)
- 30 de zile = 56 euro (înainte 91)
- 90 de zile = 160 euro (înainte 210)
- 12 luni = 560 euro
E. Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egal cu 12,01, cu maximum 3 axe (inclusiv)
- 1 zi = 9 euro
- 7 zile = 36 euro (înainte 45)
- 30 de zile = 72 euro (înainte 117)
- 90 de zile = 206 euro (înainte 270)
- 12 luni = 720 euro
F. Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egal cu 12,0 t, cu minimum 4 axe (inclusiv)
- 1 zi = 11 euro
- 7 zile = 55 euro
- 30 de zile = 121 euro (înainte 143)
- 90 de zile = 354 euro (înainte 374)
- 12 luni = 1210 euro
G. Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)
- 1 zi = 2 euro
- 7 zile = 20 euro
- 30 de zile = 52 euro
- 90 de zile = 120 euro
- 12 luni = 320 euro
H. Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)
- 1 zi = 7 euro
- 7 zile = 35 euro
- 30 de zile = 91 euro
- 90 de zile = 210 euro
- 12 luni = 560 euro
Ai nevoie de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!