Toți angajații primăriilor și consiliilor județene ar putea beneficia de decontarea navetei

Traian Dobre
26 noiembrie 2018 2 min read
Chiar dacă pachetul salarial a devenit motivant pentru funcționarii din primării, parlamentarii vor să mai acorde un beneficiu ...
Chiar dacă pachetul salarial a devenit motivant pentru funcționarii din primării, parlamentarii vor să mai acorde un beneficiu acestei categorii profesionale – decontarea navetei. Proiectul de modificare a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 este în dezbatere publică la Camera Deputaților. Argumentele din expunerea de motive a proiectului sunt legate de numeroasele cazuri de funcționari din primării care nu își au domiciliul în localitatea în care se află postul, fiindu-le necesară naveta cu microbuze sau autobuze interjudețene. Prin comparație, din bugetul primăriilor se decontează naveta pentru cadrele didactice și angajații din învățământ si asistență educațională din aceleași zone, se arată în expunere, astfel că și funcționarii din primării ar trebui să beneficieze de egalitate de tratament. Legea nr. 215/2001 – După art. 128 se introduce un nou articol, art. 128¹, cu următorul cuprins: (1)    Autoritățile administrației publice locale au obligația de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, care nu dispun de locuință în localitatea unde este situată primăria, respectiv consiliul județean la care au postul. Sumele vor fi asigurate dn bugetul primăriilor și al consiliilor județene respective, dar și din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor  locale, mai prevede proiectul. Cuantumul și modalitatea de econtare vor fi stabilite de ministerul Dezvoltării și vor fi aprobate apoi prin hotărâre de guvern. Până la data de 12 decembrie, proeictul de lege inițiat la Camera Deputaților va aștepta avizele de la Guvern și de Consiliul Legislativ, apoi va fi supus la vot. Sursa: Camera Deputaților Ai nevoie de Legea nr. 215/2001? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI! comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo