19 Iulie, 2019

Salariile minime din Europa: Cât de bine sunt plătiţi românii?

Cel mai prost plătiţi salariaţi din România câştigă în prezent puţin peste un euro pe oră, cu 10 eurocenţi mai mult decât vecinii din Bulgaria. În 2014, suma va ajunge la circa 1,2 euro pe oră, mai puţin decât un angajat din America Latină sau din Beijing, reiese din datele Eurostat şi ale Naţiunilor Unite. Chiar şi după majorarea salariului minim la 900 de lei, la jumătatea anului viitor, România va continua să ocupe penultimul loc la nivel european în ceea ce priveşte nivelul acestui venit.La nivel mondial există mai multe modele de acordare a salariului minim. În unele state, unde standardele de viaţă diferă de la regiune la regiune, precum China, salariul minim este stabilit la nivel local. În alte ţări, precum Marea Britanie spre exemplu, salariul minim ţine cont de nivelul de pregătire al angajatului. În alte state, precum Austria, Italia sau ţările nordice, nu există un sistem de ...

continuare →

A scăzut salariul mediu net pe luna iunie. În ce domenii se câştigă cel mai bine?

Valoarea salariului mediu nominal a scăzut în luna iunie a acestui an, brutul fiind de 2219 lei, iar netul de 1606 lei, cu 0,3 procente mai puţin faţă de luna mai, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică. (INS)Conform datelor furnizate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4049 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (880 lei).Unde au fost creşteri?Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel:cu 14,0% în fabricarea băuturilor, respectiv 12,3% în fabricarea produselor din tutun;între 6,0% şi 7,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, telecomunicaţii, activităţi de editare, fabricarea produselor textile;între 3,5% şi 5,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, ...

continuare →

De luni cresc salariile, dar şi amenzile în trafic!

Începând de luni, 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară se majorează cu 50 lei, ajungând la valoarea de 800 lei, însă această măsură atrage după sine şi creşterea valorică a punctelor-amendă date pentru nerespectarea regulilor în trafic.* Salariul de bază minim brutLa începutul acestui an, Guvernul a hotărât să majoreze salariul minim brut pe economie, în două tranşe, cu 50 de lei de la 1 februarie, valoarea acestuia ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie cu încă 50 de lei.Măsura a fost reglementată prin Hotărârea nr. 23/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 52 din 23 ianuarie 2013 (M.Of. 52/2013).Sursa foto: Lege5.ro * Amenzile de circulaţieOdată cu aplicarea celei de-a doua tranşe de majorare, vor apărea modificări şi la valoarea punctelor-amendă date şoferilor.Astfel, conform reglementărilor legislative în vigoare (OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului ...

continuare →

Cum a evoluat salariul de bază minim brut în România ultimilor 14 ani?

Pe parcursul ultimilor 14 ani, valoarea salariului de bază minim brut în România a avut partea de un trend general ascendent, cea mai mare creştere înregistrându-se la începutul anului 2008, când salariul minim a urcat de la 390 la 500 de lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 1766/2005.* Evoluţia salariului de bază minim brut în perioada 2000-2013Potrivit reglementărilor din Codul Muncii (cap. II, art. 164 – 165), salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor.În primul rând trebuie să menţionăm faptul că peste două săptămâni (de la 1 iulie a.c.) se va aplica cea de-a doua tranşă de majorare salarială, de la 750 la 800 de lei, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 23/2013, aşa că în cele ce urmează vom lua ca valoare finală pentru acest an suma de 800 de lei.În baza ...

continuare →

Cum se realizează cumulul pensiei cu salariul?

Deoarece reprezintă un subiect de interes general, astăzi vom aborda prevederile referitoare la cumulul pensiei cu salariul, plecând de la cap. IV „ Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare” din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.* Cine poate cumula pensia cu salariul?Pot cumula pensia cu salariul pensionarii aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public de pensii, care beneficiază de o pensie mai mică sau egală cu câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.Atenţie! Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 este stabilit în baza Legii nr. 6/2013 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, la valoarea de 2.223 lei.Sursa foto: Lege5.ro* Cine ...

continuare →

Ce reţinem din impozitarea salariaţilor aflaţi în detaşare?

Avem în vedere, în această materie, dispoziţiile din Codul fiscal, prevăzute la articolele 57 şi 59, precum şi Normele de aplicare, cu recentele modificări aduse prin H.G. nr. 84/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 136 din 14.03.2013.Art. 57 Cod fiscal prevede, la alineatul (2) litera a) că impozitul lunar se determină la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;- contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro.În ce priveşte obligaţiile declarative, potrivit art. Art. 59 Cod fiscal, astfel cum este în vigoare de la 1 ianuarie 2012, în temeiul modificărilor aduse prin O.G. nr. ...

continuare →